Conducerea Apple pare să ia în serios competiţia oferită de producători ca Samsung, HTC şi LG, decizând să urgenteze pregătirile pentru următoarea versiune iPhone, în speranţa de a consolida astfel prezenţa companiei în piaţa smartphone.
Potrivit publicaţiei The Wall Street Journal, Apple va demara producţia pentru succesorul telefonului iPhone 5 în lunile următoare, în pregătire pentru un eveniment de lansare ce va avea loc înainte de finalul acestei veri.
Din informaţiile cunoscute până în acest moment, Apple va păstra aproximativ neschimbată reţeta folosită până acum, noul iPhone având forme şi dimensiuni similare modelului actual.
Zvonurile continuă şi pe tema lansării unei versiuni iPhone mai ieftină, adresată pieţelor emergente şi utilizatori cu bugete modeste. Acesta ar trebui să vină echipat cu un ecran de 4 inch, hardware reciclat de la una din versiunile iPhone anterioare şi o carcasă cu aspect diferit de varianta iPhone premium, disponibilă în mai multe nuanţe de culoare. Cât despre data de lansare, varianta ieftină a telefonului iPhone ar putea ieşi la lumină în a doua jumătate a anului 2013, asta dacă nu cumva reprezentanţii Apple vor decide să nege încă odată zvonurile circulate de presă.
În timp ce speculaţiile legate de lansarea unui iPhone ieftin nu par să aibă prea multă credibilitate în acest moment, informaţiile despre iPhone 5S continuă să se adune din surse multiple şi cu reputaţie confirmată de-a lungul timpului, îndemnând doritorii care au rezistat până acum impulsului de a cumpăra un telefon iPhone 5 să aştepte varianta revizuită iPhone 5S.