iPhone 8 este probabil cel mai ambiţios dispozitiv din această gamă de până acum. Apple nu numai că va schimba pentru prima dată forma generală a dispozitivului, renunţând la butonul fizic Home şi adoptând o cameră duală pe verticală, ci va încerca să aducă şi noi tehnologii precum display-uri OLED şi încărcare wireless în familia sa de smartphone-uri. Din păcate însă, încărcarea wireless ar putea să întârzie, putând fi activată mai târziu.
Conform John Gruber, blogger orientat către produsele Apple, încărcarea wireless de pe iPhone 8 va fi posibilă, însă nu de la început. Telefonul va include hardware-ul necesar pentru această funcţie, însă acesta ar putea fi inactiv până la un eventual update de software, precum funcţia Portet a camerei foto de pe iPhone 7 Plus. Deşi zvonurile din trecut afirmau că încărcătorul wireless nu va fi inclus în pachet, Gruber susţine că acesta va fi în cutie, dar nu va putea fi folosit la lansare.
Este posibil ca software-ul Apple care monitorizează încărcarea wireless nu este gata, sau este modificat pentru a evita utilizarea brevetelor Qualcomm, care sunt subiectul procesului dintre cele două companii. Zvonurile din trecut sugerau că Apple lucrează la o tehnologie de încărcare fără contact fizic cu o suprafaţă inductivă, însă cel mai probabil iPhone 8 va folosi tehnologia Qi, care este deja standardizată.
Oricare ar fi situaţia, iPhone 8 începe să pară mai degrabă un smartphone grăbit, cu funcţii încă neterminate în momentul lansării. Faptul că telefonul va întârzia pe piaţă faţă de „fraţii” săi cu design de anul trecut sugerează că ambiţiile companiei sunt puţin mai mari decât capabilităţile sale din acest moment.