iPhone SE a fost o lansare inteligentă din partea Apple, oferind un produs puternic într-un format mic, la un preţ de intrare cu mult sub cel al variantelor din gama „flagship”. Poziţionarea pe piaţă pe alt segment a deschis calea şi către expansiunea către noi pieţe, pe care un iPhone nu s-ar putea vinde la preţul normal. Apple a văzut potenţialul acestui model pe pieţele emergente, următorul iPhone SE urmând a fi lansat mai întâi în India şi abia apoi în restul lumii.
Întrucât piaţa de tehnologie este într-o continuă creştere în India, mulţi dintre producătorii de smartphone-uri au început să îi acorde o atenţie sporită în ultimii câţiva ani. Apple ar putea face o mişcare nemaivăzută până în prezent cu lansarea unui iPhone SE 2 în premieră în această ţară, toate dispozitivele sale fiind mai întâi lansate în Statele Unite până în prezent.
Informaţiile disponibile despre noul telefon, cât şi despre această decizie, sunt momentan doar zvonuri, însă sunt susţinute de activitatea companiei Apple din ultimele câteva săptămâni. Începând de anul acesta, o fabrică din India a început să asambleze iPhone-uri din gama SE, iar după anunţul oficial al următorului model din serie, cel mai probabil că va schimba linia de producţie pentru a-l acomoda.
Zvonurile despre iPhone SE 2 sugerează că acesta va integra un display de 4 sau 4,2”, un chipset quad-core A10, acelaşi regăsit în iPhone 7 anul trecut, 2 GB memorie RAM şi o cameră de 12 megapixeli pe partea din spate. Cu un acumulator de 1.700 mAh şi un senzor TouchID din generaţia a doua (probabil fără buton fizic), noul iPhone miniaturizat ar putea fi o alternativă pentru cei care îşi doresc capabilităţile unui iPhone 7 la un preţ mai mic.â
iPhone SE 2 ar putea fi anunţat în luna septembrie alături de iPhone 8 şi noile modele iPhone 7S.