iPhone Xc ar putea fi numele noului model „ieftin” de la Apple. Acesta ar putea include hardware mai slab

10.09.2018
iPhone Xc ar putea fi numele noului model „ieftin” de la Apple. Acesta ar putea include hardware mai slab

Mai sunt doar două zile până la evenimentul de prezentare pentru noile iPhone-uri de la Apple, iar detalii despre acestea continuă să apară pe căi neoficiale. Săptămâna trecută am aflat în sfârşit numele noilor modele de top, iPhone Xs, iar acum aflăm şi numele modelului mai ieftin, cu LCD, pe care îl numeam până în prezent „iPhone 9”. Se pare însă că odată cu design-ul cu notch şi acesta va fi integrat în familia „iPhone X”.

Conform leaker-ului Ben Geskin, care a adus de curând fotografii reale cu modelul de iPhone mai ieftin în diferite culori şi cu tăviţă pentru două cartele SIM, acesta va purta numele de iPhone Xc. Acesta ar fi al doilea model pe care compania îl lansează în gama de produse „c”, primul fiind iPhone 5c, o versiune construită din plastic a modelului iPhone 5 lansat în 2012.

În timp ce „s”-ul din Xs reprezintă de obicei „speed” adică viteza îmbunătăţită, în cazul modelelor mai ieftine, „c”-ul reprezintă culoarea. Există deja zvonuri despre disponibilitatea în cinci variante de culoare a lui iPhone Xc, însă dacă Apple aplică această regulă asemeni generaţiei iPhone 5c, această denumire ne-ar putea oferi şi detalii despre hardware-ul intern al telefonului.

iPhone 5c a fost prezentat alături de iPhone 5s, însă acesta nu a fost echipat cu acelaşi hardware de top. În schimb, iPhone 5c a păstrat toate componentele hardware ale modelului precedent, deci există posibilitatea ca iPhone Xc să aibă mai multe în comun cu generaţia iPhone X şi iPhone 8 decât cu iPhone Xs. Astfel, ne putem aştepta la un smartphone bazat pe acelaşi chipset Apple A11 Bionic, procesor încă foarte puternic chiar şi după apariţii noi precum Galaxy Note9, 3 GB memorie RAM şi opţiuni de stocare de 64 şi 256 GB pentru iPhone Xc. Camera foto cu un singur senzor ar putea fi cea „moştenită” de la iPhone 8, de 12 megapixeli f/1.8 şi stabilizare optică.

Un alt leak din China confirmă numele iPhone Xc, cât şi preţurile de pornire pentru toate modelele în această regiune: iPhone Xc la 860$, iPhone Xs la 1.080 dolari ;i iPhone Xs Max (listat drept Plus) la 1.230 dolari. Conform estimărilor Goldman Sachs, Apple ar putea să nu ofere iPhone Xc la acelaşi preţ precum iPhone 8, de 699 dolari la lansare, ci la un preţ mult mai mare, de 849 dolari americani.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult