Spuneam anterior că design-ul nu este tocmai nou, iPhone XS Max fiind pur şi simplu un iPhone X de dimensiuni mai mari. Ştii încă din primul moment de este, design-ul cu notch/breton de anul trecut realizat de Apple fiind „copiat” în ultimul an de către majoritatea producătorilor de smartphone-uri, toţi omiţând un lucru foarte important: lipsa unei „bărbii” în partea de jos a ecranului.
De asemenea, Apple are în continuare un motiv pentru decuparea ecranului, pe care doar câţiva alţi producători îl au: integrarea unui sistem de recunoaştere facială numit True Depth, care foloseşte un fascicul laser şi o cameră cu infraroşu pentru a detecta faţa utilizatorului în 3D.
iPhone XS Max este cel mai greu smartphone pe care l-a produs Apple până acum, acesta depăşind 200 de grame, greutate asigurată în special de materialele de construcţie. Acesta foloseşte ceea ce Apple susţine că este „cea mai rezistentă sticlă de până acum de pe un smartphone”, alături de o ramă din oţel inoxidabil, greu de zgâriat şi foarte plăcută la atingere. Telefonul întotdeauna se simte rece la margini, asemeni unui instrument de mare precizie realizat pentru utilizare într-un laborator.
După cum am spus şi în unboxing-ul pentru iPhone XS Max, acesta este neaşteptat de mare şi greu, mai ales în comparaţie cu iPhone X/XS, însă acest lucru conferă şi senzaţia de smartphone premium, pe care un dispozitiv care costă 1.280 euro ca preţ de pornire ar trebui să îl ofere. În afara telefoanelor „de lux” precum modele Porsche Design sau Lamborghini ale altor producători, sau chiar „clasicele” Vertu, nu prea există un alt smartphone de pe piaţă care să ofere această senzaţie în utilizare.
Pe partea din spate, camera a păstrat design-ul de pe iPhone X, cu doi senzori poziţionaţi pe verticală, cu un blitz quad-LED în centru, însă aceasta este şi puţin mai înaltă. Acest aspect este doar un lucru tehnic, pe care îl poţi măsura, însă în utilizare nu va părea mai mare decât cea de pe iPhone X. Singurii care ar putea avea probleme cu dimensiunea camerei ar putea fi cei care vor să folosească huse de iPhone X pe un model iPhone XS (non-Max). De aceea ar fi recomandată cumpărarea de accesorii realizate special pentru iPhone XS. Nu este cazul pentru modelul Max, întrucât nu a existat un alt iPhone similar în dimensiuni şi design până acum.
O altă mică diferenţă de design poate fi observată pe rama din oţel, aceasta primind acum nişte dungi în plus pentru antene. Una dintre dungi, poziţionată în partea de jos chiar „taie” grila pentru microfon, reducând-o la jumătate, de la 7 la doar 4 orificii, spre diferenţă de iPhone X. Dacă vreţi să vă daţi seama repede dacă un telefon este iPhone X sau XS, comparaţia grilelor din partea de jos este cea mai eficientă metodă.
Din punct de vedere al ergonomiei, iPhone XS Max este undeva la mijloc. Cei care sunt obişnuiţi cu un telefon iPhone din gama Plus nu vor avea probleme de adaptare prea mari. Rama din oţel este însă foarte alunecoasă, deci probabil că utilizarea cu o singură mână ar putea pune telefonul în pericol, iar atingerea părţilor superioare ale ecranului este aproape imposbilă fără nişte acrobaţii periculoase cu telefonul.
Recomandăm utilizarea sa cu două mâini, indiferent de situaţie şi acoperirea suprafeţei de sticlă de pe spate cu o husă, de preferat una originală sau una antişoc, care să împiedice alunecarea şi care să ofere un minimum de protecţie în caz de accidente. Reparaţiile pentru modelul iPhone XS Max nu sunt deloc ieftine, pentru înlocuirea spatelui Apple cerând cam jumătate din preţul total al telefonului. Cei care au garanţia extinsă AppleCare+ pot plăti însă doar 100 euro pentru această operaţiune.
Ecran | 6,5”, Super AMOLED, rezoluţie 2.688 x 1,242 pixeli, Ion-X Glass, 120 Hz touch-sensing, HDR |
Sistem de operare | iOS 12 |
Chipset | Apple A12 Bionic |
Procesor | hexa-core (2 x Vortex Core + 4 x Tempest Core) + procesor neural octa-core |
Procesor grafic | Apple GPU quad-core |
RAM | 4 GB |
Stocare | 64/256/512 GB |
Card | nu |
Date | HSPA, LTE Gigabit |
Wi-Fi | 802.11 a/b/g/n/ac (dual-band) |
Bluetooth | 5.0 |
USB | Lightning, USB 2.0 |
Cameră foto | cameră duală 12 MP (1,4 nm), f/1.8, OIS + 12 MP f/2.4 (1.0 nm), zoom 2x , blitz dual tone, OIS |
Filmare video | 3840 x 2160 pixeli @ 60 FPS / 1920 x 1080 pixeli @ 240 FPS, HDR, sunet stereo |
Cameră foto frontală | 7 MP, f/2.2 (filmare 1080p 60 FPS) |
Baterie | 3.174 mAh, autonomie mai bună cu 1:30h de utilizare faţă de iPhone X |
Dimensiuni | 157,5 x 77,4 x 7,7 mm |
Greutate | 208 grame |
Culori | space grey, silver, gold |
Altele | FaceID mai rapid, încărcare rapidă, încărcare wireless Qi, NFC, rezistenţă la apă IP68, încărcare rapidă, 3D Touch, Dual SIM (dual stand-by) cu eSIM, sunet stereo |
Cel mai performant smartphone de pe piaţă
Construcţie excelentă din materiale premium
Camera este semnificativ îmbunătăţită
Ecranul este excelent
Autonomie bună pentru performanţa oferită
Difuzoarele stereo sunt mult mai puternice
Nu mai include adaptor jack în pachet
Nu vine cu încărcător rapid în pachet
Face ID încă nu funcţionează în mod landscape
Grila „tăiată” de la microfon este inestetică, ceva necaracteristic pentru un produs Apple