iPhone Xs, Xs Max şi Xc: detalii noi, preţ şi data de lansare

06.09.2018
iPhone Xs, Xs Max şi Xc: detalii noi, preţ şi data de lansare

Apple lansează cel puţin două modele de iPhone în fiecare an, unul „standard” şi unul „Plus”. Se pare că această tradiţie ar putea să continue şi în 2018, însă de această dată am putea avea de a face cu o schimbare de nume, pe lângă upgrade-urile pe care ne-am obişnuit să le primim de la o generaţie la alta. Astfel, săptămâna viitoare am putea să întâlnim telefoanele iPhone Xs şi iPhone Xs Max, fără o variantă care să poarte numele „iPhone Xs Plus”.

iPhone Xs, Xs Max şi Xc – upgrade-uri hardware

Desigur, anul 2018 este unul destul de ciudat pentru iPhone-uri. Nu numai că acesta va fi primul an în care Apple pregăteşte nu doar două, ci trei modele, însă întreaga gamă de dispozitive va fi lansată fără un senzor de amprentă. Modelele OLED, iPhone Xs şi iPhone Xs Max vor primi un upgrade de hardware semnificativ faţă de iPhone X, cu 4 GB memorie RAM faţă de cei 3 din prezent şi procesoare Apple A12 cu arhitectură pe 7 nm. De asemenea, aceste două modele ar putea fi livrate şi într-o nouă culoare, auriu, asemeni generaţiei iPhone 8 de anul trecut. Se zvoneşte că modelul cu ecran LCD ar putea fi lansat într-o selecţie mai mare de culori deschise.

iPhone Xs, Xs Max şi Xc – Preţ

Conform Macerkopf, o publicaţie germană dedicată fanilor Apple, preţul noilor modele de iPhone va rămâne neschimbat faţă de generaţia precedentă, însă poziţionarea modelelor în gamă va fi diferită. Se pare că iPhone Xs Max va înlocui în ofertă modelul iPhone X din prezent, în timp ce iPhone Xs în varianta cu ecran de 5,8” va lua locul modelului iPhone 8 Plus. În cele din urmă „iPhone Xc”, modelul fără ecran OLED va fi cel de intrare în gamă, pe locul pe care îl ocupa anul trecut iPhone 8. Zvonurile de până acum sugerau că iPhone Xs va păstra preţul de 1.150 euro al lui iPhone X, iar iPhone Xs Max ar putea fi disponibil la un preţ semnificativ mai mare. Informaţiile disponibile în acest moment sugerează că nu este cazul să ne alarmăm de o scumpire. Astfel preţurile pentru Europa ale acestor modele ar putea fi următoarele:

  • iPhone Xc (6,1” LCD): 799 euro
  • iPhone Xs: 909 euro
  • iPhone Xs Max: 1.150 euro

iPhone Xs, Xs Max şi Xc – data de lansare

Cele trei modele noi de iPhone vor fi anunţate în mod oficial pe data de 12 septembrie, când Apple va ţine un eveniment de prezentare care va avea loc în noul său sediu din Coupertino. În general, dispozitivele noi anunţate de la Apple sunt disponibile pentru pre-comandă în vinerea care urmează după eveniment şi încep să fie livrate la o săptămână distanţă. Astfel, primele iPhone Xc, iPhone Xs şi iPhone Xs Plus ar putea să ajungă în mâinile utilizatorilor pe data de 21 septembrie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult