Norocoşii care vizitează marile târguri de electronice şi IT din lume (CES, Mobile World Congress, Computex, CeBIT…) au ocazia să vadă şi să încerce produse pe care alţii abia după câteva luni le pot privi “pe viu”. Este şi cazul telefonului iRiver, expus la CES 2008 la începutul anului, în ianuarie. 11 luni au trecut fără ca noi să mai auzim vreo veste despre iRiver Phone, dar astăzi cineva s-a hotărât să ne aducă aminte că acesta nu a fost îngropat ci chiar va ajunge în magazine, pentru început în Coreea, din data de 9 martie 2009.
Partea încurajatoare este că iRiver nu va păstra gadgetul doar pentru asiatici, îl va exporta către continentul nord-american de unde foarte probabil va decola şi către Europa. Despre specificaţiile sale am vorbit în ziua în care a fost prezentat la CES.
Completăm, pentru cei care nu pot dormi fără să ştie totul despre acest telefon, şi spunem că iRiver Phone are o construcţie solidă (un design candybar cu finisaj metalic), iar caracasa se va găsi disponibilă pe alb sau pe negru. Ecranul de 3 inch este touch şi permite introducerea caracterelor scrise de mână (Handwriting Recognition). Anul viitor, îl aşteptăm cu nerăbdare: nu este la fel de performant ca iPhone, însă suntem curioşi să vedem implementarea pe latura audio. Nu mai e nevoie să spun că iRiver oferă unele dintre cele mai performante şi populare playere multimedia.