Smartphone cu acumulator foarte generos, dar şi un ecran de 6” mare consumator de energie şi CPU octa-core, Leagoo Shark 1 nu bate recorduri în ce priveşte timpul de funcţionare, însă nici nu dezamăgeşte. Astfel, telefonul poate funcţiona cel puţin 3 zile în cazul unui regim de utilizare moderat, dezactivând conexiunea de date mobile atunci când nu este folosită, respectiv cea WiFi pe timpul nopţii.
În cazul unui regim de utilizare intensiv, cu acces permanent la internet prin conexiunea 4G sau WiFi, acumulatorul de 6300 mAh necesită încărcare după aproximativ două zile şi jumătate, oferind un timp de utilizare cumulat (Screen Time) de peste 7 ore.
Leagoo Shark 1 include funcţie de încărcare rapidă, implementată cu ajutorul unei tehnologii proprietare numită LGQC v3.0. Astfel, telefonul este livrat cu adaptor AC suportând mai multe moduri de alimentare: 5V/2A şi 12V/1.5A. În mod surprinzător, funcţionalitatea Quick Charge este implementată folosind un conector microUSB obişnuit şi nu USB Type-C, cum întâlnim la alte modele smartphone lansate în ultimul an. Chiar şi aşa, acumulatorul de 6300 mAh folosit cu Leagoo Shark 1 este încărcat de cel puţin două ori mai repede decât prin metoda clasică, atingând 50% din capacitate după numai o oră conectat la adaptorul AC, 70% după o oră şi jumătate, respectiv 100% capacitate în două ore şi 10 minute.
Cu performanţe bune, autonomie excelentă şi un ecran foarte spaţios, Leagoo Shark 1 este o opţiune de luat în seamă pentru fanii telefoanelor cu ecran mare.
Pentru un cost de achiziţie nu foarte mare, Leagoo Shark 1 pune la dispoziţie ecran de bună calitate, finisaje decente şi o baterie care nu te lasă la greu. Însă trebuie avut în vedere că un phablet cu ecran de 6” nu este tocmai mic, iar acumulatorul mărit adaugă şi el la greutatea finală.
Telefonul Leagoo Shark 1 poate fi găsit în oferta mai mulor magazine din China, cum ar fi geekbuying.com, Efox-shop, Coolicool, la preţuri începând 155,99 dolari.