Leagoo, unul dintre cei mai competitivi producători asiatici specializaţi în modele smartphone de buget, testează piaţa cu un vârf de gamă la preţ mai mic de 150 dolari. Livrat într-o carcasă de 7.9 mm grosime, cu spate metalic şi scut Gorilla Glass 4 la partea din faţă, Leagoo T5 reuşeşte să pună pe lista specificaţiilor cam toate dotările la modă în anul 2017.
Cu aspect elegant şi subţire, Leagoo T5 este unul dintre cele mai ieftine telefoane cu ecran Full HD, panoul LCD de 5.5” furnizat de Sharp reuşind să convingă printr-o calitate a imaginii mai mult decât rezonabilă. Designul include senzor de amprente sub ecran, cameră frontală de 13MP cu autofocus şi blitz LED, respectiv ieşire pentru căşti de tip jack 3.5 mm la partea de jos. Reţeta este completată cu un sistem dual camera la partea din spate, dispunând de senzor Sony cu rezoluţie 13MP şi asistat de un modul de 5MP folosit la măsurarea distanţei şi aplicarea efectelor Bokeh în pozele obţinute de aproape.
Chiar dacă nu avem USB Type-C, conectorul microUSB vizibil la partea de jos permite încărcarea acumulatorului de 3000 mAh în mai puţin de două ore. Complet încărcat, acesta ar trebui să ofere aproximativ 24 ore de autonomie în condiţii de utilizare moderată.
În carcasa de aproximativ 160 grame, Leagoo T5 adăposteşte o configuraţie motorizată de chipsetul MediaTek 6750T, un SoC midrange echipat cu CPU octa-core la 1.5GHz si suport pentru reţele LTE Cat. 6. Realizat folosind procesul de fabricaţie pe 28nm, acesta nu este cea mai eficientă opţiune în ce priveşte consumul de energie, însă nu ar trebui să pună probleme acumulatorului instalat.
Leagoo T5 este livrat cu versiunea Android 7.0 şi ajutat cu o cantitate generoasă de 4GB memorie RAM. În cantitate de 64 GB, memoria internă poate fi suplimentată cu până la 256GB ataşând un card microSD în locul uneia dintre cele două cartele SIM.
Disponibil în versiuni de culoare trendy matte şi champagne gold, Legoo T5 foloseşte aliaj de aluminiu pentru partea din spate, respectiv policarbonat pentru capetele carcasei. Finisajele sunt de bună calitate, suprafeţele vopsite având aderenţă bună în palme şi rezistente la murdărire. Carcasa cu dimensiuni 153×76,1×7,9 mm încape fără probleme în buzunare strimte. Designul cu forme rotunjite este ajutat şi de scutul din sticlă cu margini curbate, oferind o senzaţie plăcută la atingere şi un plus de eleganţă. Răspunzând cerinţelor fanilor, Leagoo livrează fiecare telefon cu folie de protecţie pentru ecran pre-aplicată. Aceasta nu este absolut necesară în cazul de faţă şi poate fi înlăturată pentru a beneficia de tratamentul oleofobic superior aplicat scutului Gorilla Glass 4.
Leagoo T1 – specificaţi:
Raport foarte bun performanţă/preţ
Ecran Full HD
Cantitate generoasă de memorie RAM şi spaţiu de stocare
Design elegant şi cu finisaje de bună calitate
Cameră foto cu rezultate mulţumitoare
Autonomia bateriei putea fi mai bună