Lenovo a anunţat finalizarea preluării Motorola Mobility de la Google

30.10.2014
Lenovo a anunţat finalizarea preluării Motorola Mobility de la Google

La nouă luni de la anunţarea preluării companiei Motorola Mobility de la Google, Lenovo a anunţat că a finalizat toate etapele acestei achiziţii iar celebra companie face acum parte din portofoliul său. Odată cu această achiziţie, Lenovo a preluat şi întregul portofoliu de produse Moto X, Moto G, Moto E, Moto 360 şi Droid, compania devenind astfel cel de-al treilea producător mondial de smartphone-uri.

Lenovo va administra Motorola ca pe o divizie deţinută integral, dar va păstra nealterată identitatea acesteia. Ca şi până acum, Motorola îşi va desfăşura activitatea în Statele Unite şi îşi va păstra sediul din Chicago. Odată cu această preluare, Lenovo primeşte o nouă companie de portofoliu cu aproape 3500 de angajaţi în întreaga lume, dintre care aproximativ 2800 sunt în SUA, care proiectează, construiesc, vând şi oferă suport pentru terminalele Motorola.

Liu Jun, vice-preşedinte executiv Lenovo Mobile Business Group, va fi preşedinte al Consiliului de Conducere al Motorola. Rick Osterloh, un veteran al Motorola, va rămâne preşedinte şi COO al Motorola. Motorola are deja un ritm de dezvoltare puternic pe piaţă, determinat de recentele produse de mare succes şi de inovaţiile revoluţionare care au asigurat o creştere puternică.

Dincolo de telefoane, ceasul Moto 360 a captat atenţia consumatorilor şi a consacrat Motorola ca fiind o companie care se extinde în zona nouă a dispozitivelor mobile. După cum a anunţat şi anterior, Lenovo se aşteaptă ca Motorola să devină profitabilă în 4-6 trimestre.

Google va păstra în proprietatea sa o mare parte din portofoliul de brevete Motorola Mobility, în timp ce Motorola va primi o licenţă pentru acest bogat portofoliu şi alte drepturi de proprietate intelectuală. Motorola va păstra peste 2000 de componente ale unor patente şi un mare număr de acorduri de licenţiere reciprocă pentru brevete, precum şi marca şi portofoliul Motorola Mobility. 

Preţul total de achiziţie la finalizare a fost de aproximativ 2.91 miliarde USD (preţ supus unor ajustări ulterioare), care include aproximativ 660 milioane USD în numerar şi 519,107,215 acţiuni Lenovo nou emise, cu o valoare agregată de 750 milioane USD, ceea ce reprezintă aproximativ 4.7 procente din acţiunile Lenovo. Restul de 1.5 miliarde USD vor fi plătite către Google sub forma unui angajament pe o durată de trei ani. O compensaţie separată în numerar de aproximativ 228 milioane USD a fost plătită de către Lenovo către Google pentru numerarul si capitalul deţinut de Motorola la momentul finalizării.

Tranzacţia îndeplineşte toate cerinţele şi condiţiile legale, inclusiv aprobările din partea autorităţilor de reglementare a concurenţei de piaţă din SUA, China, UE, Brazilia şi Mexic, precum şi din partea Consiliului Investiţiilor Străine din SUA (CFIUS).

Urmărește Go4IT.ro pe Google News