Se pare că avem un nou telefon de gaming de top, care ar putea fi în același timp și cel mai puternic smartphone din lume: Lenovo Phone Duel. Producătorul chinez a anunțat modelul în China sub numele Leonovo Legion Phone Pro, dar acesta va veni sub numele „Duel” în restul lumii. Desigur, cum știam deja de câteva săptămâni, acesta este echipat cu un chipset Snapdragon 865+ și adoptă un design neobișnuit, orientat în mod landscape.
Noul Legion Phone Duel de la Lenovo are cam tot ceea ce te-ai aștepta de la un telefon de gaming. Vine cu cel mai puternic procesor de pe piață, cu 12 sau 16 GB memorie RAM și cu un ecran Full HD+ OLED de 6,65” cu refresh rate de 144 Hz. De altfel, suprafața sa tactilă funcționează la 240 Hz, pentru un timp de răspuns și mai mic. Configurația este completată de până la 512 GB stocare internă, conectivitate 5G, WiFi 802.11ax (Wi-Fi 6), Bluetooth 5.0 și NFC. De asemenea, avem de a face cu un acumulator de 5.000 mAh, de asemenea neobișnuit în design.
Acesta este împărțit în două celule, care stau de-o parte și de alta a plăcii de bază. Motivul este pentru a distribui căldura mai bine în interiorul telefonului, iar răcirea este oricum asigurată de două camere cu vapori din cupru. Decizia de a împărți bateria în două bucăți asigură și faptul că atunci când te joci, mâinile stau pe baterii și nu pe placa de bază, care se încinge mai mult.
Vorbeam despre faptul că telefonul este realizat pentru a fi utilizat în mod landscape, iar acest lucru este evident la tot pasul. În primul rând, telefonul are două mufe USB Type-C: una pe laterala din stânga și una în partea de jos. Telefonul vine cu un alimentator de 90W (nu chiar de 125W, precum alte companii) care asigură încărcare la 50% în doar 10 minute sau încărcare completă în 30 de minute. Lenovo spune că telefonul ar trebui să ofere autonomie de o zi în utilizare normală la o singură încărcare și poate funcționa cam 7 ore în jocuri video.
Pe laterala din dreapta sunt poziționate și două butoane fizice care detectează presiunea, care pot fi folosite în jocuri, iar între ele este poziționată camera frontală de 20 megapixeli. Aceasta este retractabilă și pare fi realizată special pentru streaming, având în vedere poziția ei neobișnuită.
Configurația este completată și de două alte camere foto pe partea din spate: una wide (64 megapixeli f/1.89) și una ultra-wide (16 megapixeli). Desigur, nu putea fi vorba despre un telefon de gaming fără luminițe RGB, acestea fiind plasate pe spatele dispozitivului. În timp ce luminițele pot fi oprite, mesajele de pe carcasă „Stylish outside” și „Savage Inside” nu pot fi oprite, din păcate.
Lenovo se laudă și cu tehnologii precum A2V, Audio to Vibration, care percepe sunetele din joc și creează vibrații din direcția din care acestea vin, sau difuzoarele stereo care folosesc tehnologia Dirac Audio. De asemenea există un „home mode”, care permite conectarea telefonului la un monitor, mouse și tastatură pentru a te juca pe un ecran mai mare. Am mai văzut asta și pe modelele ROG Phone de la ASUS în trecut.
Momentan Lenovo Legion Duel a fost anunțat doar pentru piața din China, dar Lenovo a spus că va comunica prețul și data de lansare pentru alte regiuni în viitorul apropiat. Având în vedere specificațiile hardware însă, nu ar trebui să ne așteptăm la un dispozitiv accesibil.