Unul din principalele atuuri pentru LG G4, camera foto prevăzută cu stabilizare optică OIS 2.0 şi sistem de focalizare asistat cu tehnologie laser obţine poze la rezoluţie 16 MP, respectiv filmează la rezoluţie UHD. LG se laudă cu această cameră, menţionând viteze mari de declanşare şi captură în format RAW, cât şi funcţii software precum Quick Shot şi Gesture Interval Shot. În plus, modul de captură Manual permite ajustarea manuală a focalizării, setarea balansului de alb şi sensibilitate ISO.
Ajutată cu un senzor optic măsurând 1/2.6˝, mai mare decât cel folosit pentru modelul anterior şi cuplat unui obiectiv cu deschidere f/1.8, camera foto oferă poze foarte bine detaliate şi cu zgomot redus.
Ca şi părţi negative, pozele cu diferenţe mari de iluminare între zonele umbrite şi cele expuse luminii solare pot apărea uşor ˝arse˝, pierzând din detalii. Tot la folosirea modului Auto, telefonul poate avea tendinţa să ignore feţele din imagine, focalizând pe obiecte aflate în planul mai îndepărtat (ex. gratiile unui gard), dacă acestea sunt iluminate puternic.
LG G4 – sample video 4K, video 1080p
Completând modul foto, funcţia de filmare dă rezultate impresionante după activarea modului de filmare UHD, asistat cu focalizare automată şi funcţie de stabilizare a imaginii. Singurul inconvenient major este spaţiul de stocare ocupat – peste 200 MB per minut de înregistrare.
Ajutat cu un acumulator de 3000 mAh, noul G4 oferă autonomie rezonabilă dar nu impresionează în mod deosebit.
În condiţiile în care am avut push activat pentru Facebook, Twitter, Skype plus actualizări regulate pentru vreme şi două conturi email, LG G4 a reuşit să ofere 48 ore de autonomie într-un regim de utilizare ocazională, dar cu acces permanent la internet prin conectivitate Wi-Fi şi 3G.
Din păcate la o utilizare normală, cu 40-60 minute de convorbiri zilnice, sesiuni de navigare web pe durata călătoriilor spre serviciu şi verificarea periodică a mesajelor şi actualizări din reţelele de socializare, LG G4 oferă mai puţin de 30 ore de autonomie, suficient pentru a trece cu bine ziua în curs, dar nu mai mult.
Telefonul LG G4 poate fi găsit în oferta retail a magazinelor din ţara noastră la preţul de aproximativ 2750 Lei.
Cu design foarte atrăgător, performanţe excelente şi un pachet software cel puţin interesant, LG G4 oferă o alternativă credibilă pentru principalul său rival, modelul Galaxy S6 de la Samsung. Comparat acestuia, noul G4 plusează cu un acumulator detaşabil, slot micro SD şi opţiuni pentru personalizare folosind setul de capace opţionale, finisate cu piele naturală. Ca şi posibile dezavantaje, avem absenţa cititorului de amprente şi asemănarea cam mare cu modelul anterior, faţă de care LG G4 pare un simplu upgrade şi nu un produs complet nou.
Design şi ergonomie
Rezoluţie şi culori ecran
Captură foto şi video
Redare media
Acumulator detaşabil şi memorie expandabilă
Autonomia putea fi mai bună
Design asemănător cu modelul G3