LG a avut parte de un an dezamăgitor în spaţiul mobil după două lansări care nu au atras atenţia fanilor. Designul modular de pe G5 nu a fost primit cu mare interes, în timp ce proaspăt lansatul LG V20 nu pare să zboare de pe rafturi cu viteza pe care şi-o dorea compania coreană. G6 va avea însă parte de un tratament diferit, fiind pus un accent mai mare pe funcţii avansate şi mai puţin pe „distracţie” precum accesoriile modulare LG Friends. Noi zvonuri sugerează că LG pregăteşte pentru următorul sau flagship un senzor pentru iris, similar în funcţionalitate cu cel de pe Note7, dar diferit în design.
Spre diferenţă de Note7, care a integrat un senzor separat pentru citirea irisului, planul LG este să folosească un singur senzor foto frontal, care să includă şi această funcţionalitate. Această funcţie ar ajuta la reducerea dimensiunilor componentelor, ocupând astfel doar 0,36 cm pătraţi în interiorul carcasei şi ar putea poziţiona acest dispozitiv mai aproape de cei care îşi doresc un smartphone cu securitate sporită, în general pesoane care lucrează în mediul corporate.
Desigur, acest senzor nu va fi de ajuns pentru a convinge oamenii de afaceri şi angajaţii din corporaţii să treacă la un model LG. Designul modular ar putea dispărea, în timp ce designul telefonului ar putea adopta un aspect mai sombru şi mai elegant. Senzorul pentru iris ar putea fi folosit pentru autentificarea în cazul tranzacţiilor printr-un sistem proprietar de plăţi, sugerează zvonurile. LG pare să pregătească alternativa proprie la Apple Pay, Android Pay şi Samsung Pay, urmând să adopte tehnologia Magnetic Secure Transmission, integrată deja în smartphone-urile Samsung, care poate fi folosită pentru plată la orice POS obişnuit pentru carduri de credit.
Momentan detaliile sunt puţine şi vagi despre G6, însă este foarte posibil ca LG să investească mult pentru a avea un dispozitiv competitiv pe piaţă în această primăvară, unde se va lupta cu siguranţă cu alternative de la Samsung, Huawei, HTC şi cu flagship-urile chinezeşti care apar din ce în ce mai des pe piaţa din vest.