LG K3 LTE – smartphone cu Android 6.0 şi acces la internet 4G, disponibil la un preţ sub 100 euro

11.08.2016
LG K3 LTE - smartphone cu Android 6.0 şi acces la internet 4G, disponibil la un preţ sub 100 euro

Cunoscut şi cu numele K100, LG K3 LTE este un smartphone accesibil prevăzut cu suport LTE şi echipat cu versiunea Android 6.0, disponibil în unele regiuni pentru numai 70 dolari.

Lansat deja în Statele Unite, LG K3 LTE a ajuns între timp şi în Ungaria, semnalând un debut iminent şi în piaţa europeană. Chiar dacă încă nu a primit un preţ oficial, putem aştepta ca suma cerută să nu depăşească cu mult pragul de 70 euro, poziţionând noul produs la un nivel uşor accesibil cumpărătorilor aflaţi în căutarea unui smartphone cu funcţii de bază.

LG K3 LTE

Nu foarte diferit de modelul K4 lansat în luna ianuarie, LG K3 pune la dispoziţie un ecran de 4.5” cu rezoluţie WVGA (480×854 pixeli), cameră foto de 5MP şi o cameră frontală fără pretenţii, limitată la rezoluţia 0.3MP.

Telefonul este motorizat de chipsetul MediaTek MT6737, un model cu procesor quad-core la 1.1 GHz (nuclee Cortex-A53) ajutat cu 1 GB memorie RAM, suficient pentru aplicaţii uzuale de Android şi jocuri mai puţin pretenţioase. Prezenţa suportului pentru conexiuni LTE (max 150 Mbps) şi receptorul GPS sunt însă un atu de luat în seamă la acest nivel de preţ.

Rămâne doar de văzut cât ne putem baza pe acumulatorul de 1940 mAh, dimensionat corespunzător pentru configuraţia de nivel entry-level.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult