În luna februarie a acestui an, LG a anunţat primii trei membri din generaţia a treia a familiei de smartphone-uri L, adică L40, L70 şi L90, iar acestora li s-au alăturat două luni mai târziu şi modelele L65 şi L80. Compania LG pare hotărâtă să acopere cu această gamă de smartphone-uri toate diagonalele de ecran posibile, iar ultimul apărut pe lista produselor este L35, cel mai modest membru al gamei de până acum.
Noul telefon LG nu a avut încă parte de un anunţ oficial de lansare, însă acesta figurează deja pe lista produselor disponibile pe site-ul din Germania al sud-coreenilor, deci este pe cât de real se poate. LG L35 este un smartphone Android din gama inferioară, acesta neimpresionând prin specificaţii şi fiind o opţiune pentru cei care caută un model cât mai ieftin.
LG L35 oferă un ecran tactil cu o diagonală de 3,2” şi rezoluţie de 480 x 320 pixeli. Platforma hardware aleasă este un Qualcomm Snapdragon 200, cipul MSM8210 oferind două nuclee ARM Cortex-A7 cu o frecvenţă de tact de 1,2 GHz şi un procesor grafic Adreno 302. Acest nucleu de procesare modest, implementat de altfel şi pe Sony Xperia E1 sau Motorola Moto E, este secondat de o memorie RAM cu o capacitate de 512 MB, 4 GB de memorie internă extensibilă şi o baterie cu o capacitate de 1540 mAh.
Carcasa telefonului, care are dimensiuni de 109,4 x 59 x 11,9 mm şi o greutate de 107,4 grame, mai ascunde o cameră foto cu senzor de 3 MP, modem HSDPA şi module Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0 şi GPS. Site-ul oficial nu specifică existenţa unui model Dual SIM, însă, ţinând cont de precedent, este posibil ca LG L35 să fie oferit la un moment dat şi în această implementare. Platforma software este Android 4.4.
Deoarece LG L35 nu a fost încă subiectul unui anunţ oficial, disponibilitatea şi preţul recomandat pentru acest produs sunt încă necunoscute.