LG SU880 Optimus EX este versiunea Extreme Edition pentru modelul Optimus 2X, bazat tot pe un procesor dual-core din familia NVIDIA Tegra 2, însă tactat la 1.2 GHz.
În afară de procesorul cu 200 MHz mai rapid, LG Optimus EX se mai deosebeşte de Optimus 2X şi prin sistemul de operare, livrat de această dată în versiunea Android Gingerbread, mult mai potrivită pentru un telefon dual-core decât vechiul Android 2.2.
Cantitatea de memorie RAM a fost dublată de la 512 MB la 1 GB, lăsând astfel mai mult loc pentru desfăşurarea sistemului Android 2.3 şi aplicaţiile lansate. Memoria internă este limitată tot la 8 GB, însă asta nu ar trebui să pună probleme din moment ce avem la dispoziţie un slot pentru card microSDHC, prin care putem adăuga până la 32 GB suplimentari pentru extinderea capacităţii de stocare.
Ecranul cu tehnologie NOVA Display promite unul dintre cele mai ridicate nivele de luminozitate de pe piaţă. Acesta măsoară 4 inch şi suportă rezoluţia 800 x 480 pixeli.
Nu este clar dacă avem de-a face cu un compromis pentru reducerea preţului de achiziţie, însă LG Optimus EX a renunţat la camera foto de 8 MP folosită de Optimus 2X, în favoarea uneia cu rezoluţie 5MP, la care se adaugă o cameră frontală cu rezoluţie VGA. În afară de poze, Optimus EX suportă şi captură video la rezoluţie Full HD.
LG SU880 Optimus EX va fi lansat pentru început doar în Coreea de Sud şi nu este clar dacă o versiune pentru Europa va fi lansată ulterior.