Marketingul învinge: Următorul smartphone vârf de gamă Huawei va avea ecran QHD

26.04.2016
Huawei şi Sony au fost două dintre companiile care s-au opus într-o primă fază introducerii de ecrane QHD (2.560 x 1.440 pixeli) pe smartphone-uri, deoarece acestea consumă multă energie. Iată, însă, că aceste display-uri au devenit standard pe piaţa de terminale mobile high-end, iar companiile trebuie să se conformeze, din raţiuni de marketing. 
 
La sfârşitul lui 2014, Richard Yu, directorul executiv al Huawei, al treilea cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Techradar, că ecranele QHD pe smartphone-uri „sunt o prostie”. Potrivit lui, pe un ecran mic „ochiul uman nu face diferenţa între Full HD (1.920 x 1.080 pixeli) şi Quad HD, aşa că este total lipsit de sens să introduci o rezoluţie atât de mare pe un smartphone”.
 
Citeşte şi: Huawei P9: flagship din China cu ADN nemţesc [REVIEW]
 
Acesta a adăugat la momentul respectiv că aceste ecrane cu rezoluţii foarte mari nu fac decât să mărească preţul unui dispozitiv fără a aduce beneficii reale pentru utilizator. Mai mult, spunea Yu, ele afectează autonomia bateriei, deoarece au un consum de energie mult mai ridicat decât cele Full HD.
 
 
Între timp, pentru a nu pierde bătălia caracteristicilor tehnice, care dau bine în campaniile de marketing, compania a decis să treacă la rezoluţie QHD. Potrivit lui Yu, următorul smartphone vârf de gamă al companiei va avea o astfel de rezoluţie. Însă, reprezentantul Huawei spune că motivul principal pentru această decizie îl reprezintă introducerea de către companie a propriului headset VR, care oferă conţinut la rezoluţie mare.
 
„Anul trecut nu aş fi cumpărat cu siguranţă un dispozitiv cu ecran 2K deoarece consumul de energie era mare şi diferenţa pentru ochii mei era non-existentă. Dar m-am răzgândit şi următorul meu telefon va fi unul 2K deoarece îmi place realitatea virtuală”, a explicat Yu. 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult