Meizu va lansa un telefon special pentru aniversarea a 50 de ani de Star Trek

30.08.2016
Meizu va lansa un telefon special pentru aniversarea a 50 de ani de Star Trek

Se pare că Meizu şi Paramount pregătesc un smartphone pentru aniversarea de 50 de ani de la debutul primului sezon al serialului Star Trek. Vestea nu vine pe canal oficial, ci de pe reţeaua de socializare Weibo din China, unde au apărut imagini cu o versiune cu branding Star Trek al terminalului Meizu M3E, un mid-range lansat de curând. Diferenţele faţă de modelul obişnuit nu par să fie însă foarte mari.

Meizu M3E a fost lansat în China în cursul lunii august, cu hardware deloc impresionant, însă obişnuit pentru segmentul mid-range în care se încadrează. Vorbim astfel despre un smartphone realizat din aluminiu, cu display Full HD de 5,5”, 3 GB memorie RAM, chipset MediaTek Helio P10, camere foto de 13, respectiv 5 megapixeli şi acumulator de 3.100 mAh. Acesta va primi pe spatele carcasei sigla Star Trek, urmând să fie lansat în China pe data de 2 septembrie, conform zvonurilor.

Nu este clar când sau dacă Meizu M3E în versiune Star Trek va ajunge şi pe alte pieţe din lume, sau la ce preţ va intra în oferta magazinelor chinezeşti. Având în vedere că aniversarea a 50 de ani de la debutul Star Trek are loc pe 8 septembrie, probabil că este destul timp între lansarea din China şi o eventuală lansare internaţională să ajungă pe stoc în alte regiuni, în cazul în care Meizu nu a trimis deja telefoanele către distribuitori. Alături de logo-ul Star Trek, Meizu va implementa şi o temă puţin mai închisă la culoare, cu pictograme şi font-uri inspirate de celebrul serial Science Fiction.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult