La începutul acestei primăveri, Microsoft a anunţat că lista producătorilor care vor lansa terminale Windows Phone 8.1 va fi extinsă cu nume noi, o parte dintre aceştia urmând să atace piaţa cu cost scăzut sau cea intermediară. În cadrul COMPUTEX, compania a anunţat lansarea unor modele cu cost scăzut fabricate de Prestigio, Yezz şi Blu, dar şi întoarcerea unui vechi partener: HTC.
Compania Prestigio este una cunoscută cumpărătorilor români, aceasta oferind o gamă largă de telefoane şi tablete Android cu cost scăzut. În cadrul COMPUTEX, Microsoft a anunţat lansarea primelor două smartphone-uri Windows Phone din portofoliul acestei companii.
Prestigio MultiPhone 8500 DUO va oferi un ecran HD cu diagonală de 5”, un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 400 cu o frecvenţă de 1,3 GHz, 1 GB de memorie RAM şi camere foto cu senzori de 8 şi 2 MP. După cum denumirea lasă de înţeles, terminalul va fi unul Dual SIM Dual Stand-by, acesta profitând de suportul pentru două cartele SIM care şi-a făcut apariţia odată cu Windows Phone 8.1. MultiPhone 8400 DUO va oferi un ecran de 4” cu rezoluţie WVGA, procesor quad-core Snapdragon 400 cu o frecvenţă de 1,2 GHz, suport Dual SIM şi camere foto cu senzori de 8 şi 0,3 MP.
Prestigio MultiPhone 8500 DUO va fi disponibil în Europa începând cu luna iulie la un preţ de 235 de dolari, în timp ce modelul inferior MultiPhone 8400 DUO va fi disponibil începând cu luna august şi va avea un preţ de 115 dolari.
Cel de-al doilea producător care a anunţat noutăţi este YEZZ. Cunoscut pentru modelele sale Android cu cost redus, YEZZ a anunţat că modelul Billy 4.7 va fi disponibil în curând în Europa, America Latină şi Statele Unite la un preţ de 249 de dolari. Noul smartphone Yezz va oferi un procesor quad-core de la Qualcomm, un ecran IPS de 4,7” cu rezoluţie HD, suport Dual SIM, camere foto cu senzori de 13 şi 2 MP şi o carcasa fabricată din aluminiu care va avea o grosime de numai 7,2 milimetri.
În final, producătorul low-cost Blu a anunţat că va lansa două modele noi, fără a dezvălui prea multe detalii. Cel mai mare dintre acestea va oferi un ecran HD cu diagonală de 5” şi o carcasă din material plastic care va fi oferită în mai multe culori. Conform declaraţiilor, acesta va fi lansat însă doar în America Latină, deci nu este prea interesant pentru utilizatorii autohtoni.
În final, reprezentaţii Microsoft au lăsat să se înţeleagă că şi vechiul partener HTC se va reîntoarce în lumea Windows Phone. Una dintre companiile cu care Microsoft a lansat platforma Windows Phone 7 acum aproape patru ani, HTC a devenit treptat din ce în ce mai puţin interesată de acest sistem de operare şi nu a mai lansat nimic nou din toamna anului 2012. Conform zvonurilor, viitorul terminal W8 va prelua sistemul audio BoomSound şi camera foto Duo Camera, care au debutat odată cu HTC One M8, dar va oferi în rest specificaţii mid-range.