Microsoft tocmai a anunţat primul său smartphone după ce a renunţat la seria de dispozive Lumia în urmă cu aproximativ trei ani. Compania pare să fi renunţat complet la ideea de a lansa un telefon cu Windows, alegând mai degrabă platforma Android. Acest dispozitiv se numeşte Microsoft Surface Duo şi pare să fie un dispozitiv cu două ecrane, nu unul cu ecran pliabil aşa cum credeam iniţial.
Modelul Microsoft Surface Duo pe care îl vedem în imagini nu este încă un dispozitiv final. Acesta pare să fie momentan doar un prototip, inclusiv design-ul putând suferi schimbări de-a lungul procesului de dezvoltare. Momentan nu ştim când va fi lansat exact, însă Microsoft sugerează că acesta este un dispozitiv pe care îl vom vedea cândva spre finalul anului 2020, alături de „fratele său mai mare tableta cu două ecrane Dusface Neo.
Vorbim despre un smartphone echipat cu Snadpragon 855 şi două ecrane de 5,6”, care pot fi rotite complet în jurul unei balamale, fie pentru utilizare în mod tabletă cu cele două display-uri alăturate, fie fiecare pe câte o parte (faţă-spate). Desigur, fiecare display poate rula aplicaţii diferite, iar anumite aplicaţii pot beneficia de pe urma celor două ecrane, afişând noi informaţii pe cel secundar. Nu este prima dată când vedem acest lucru pe platforma Android, dispozitive precum modelele de la LG sau ROG Phone de la ASUS oferind deja această capabilitate. De fapt acesta nici nu este primul dispozitiv cu două ecrane integrate de pe platforma Android. ZTE a lansat în urmă cu doi ani modelul Axon M, care funcţiona într-un mod similar.
Ce-i drept, acesta pare să fie un dispozitiv „nou, nu obligatoriu un telefon. Desigur, acesta va putea prelua apeluri, însă nu pare să fie gândit pentru a fi folosit asemeni unui smartphone obişnuit. Formatul său ciudat şi software-ul Android realizat pentru a fi similar în design cu noul sistem de operare Windows 10X de la Microsoft, sugerând că este mai degrabă un dispozitiv portabil pentru productivitate. Momentan nu ştim nici măcar dacă vom avea parte de o cameră foto principală, pe partea din spate, sau dacă acesta va veni doar cu o cameră frontală pentru apeluri video.
Motivul pentru care Microsoft nu pare să se grăbească să lanseze Surface Duo pare să fie lipsa aplicaţiilor dedicate pentru acesta. Compania doreşte să ofere dezvoltatorilor destul timp pentru a realiza noi soluţii software care să beneficieze de noul design cu două ecrane.