Mid-range-ul ZTE Blade dezvăluit din greşeală înainte de CES

30.12.2016
Mid-range-ul ZTE Blade dezvăluit din greşeală înainte de CES

ZTE va prezenta un nou smartphone în cadrul CES 2017, însă compania se pare că a lansat informaţiile despre acesta puţin prea devreme. Întregul comunicat de presă şi o imagine de promovare referitoare la ZTE Blade au fost lansate înainte de termen pe internet, însă au fost lăsate online destul timp cât să putem afla cam tot ce ne interesează despre el.

Noul ZTE Blade va intra pe segmentul mid-range, cu hardware nu foarte puternic, dar cu destule capabilităţi speciale pentru a atrage o parte dintre potenţialii clienţi. Telefonul va fi echipat cu un display cu diagonală de 5,2” şi rezoluţie Full HD, chipset Snapdragon 435 de la Qualcomm, 3 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare. De asemenea, camera principală va beneficia de doi senzori foto, unul de 13 şi unul de 2 megapixeli, cel mic fiind folosit pentru a realiza un efect de bokeh. Butonul Home din partea de jos a ecranului include şi un senzor de amprentă.

La capitolul software, ZTE a echipat terminalul Blade cu Android 7.0 Nougat, peste care a aplicat interfaţa proprietară MiFavor 4.0. Se pare că senzorul de amprentă va putea fi folosit şi pentru a programa diverse scurtături către funcţii sau aplicaţii din telefon, în timp ce camerele foto vor putea inregistra chiar şi imagini 3D.

Dezvăluirea oficială a lui ZTE Blade va fi făcută săptămâna viitoare, în cadrul CES 2017.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult