Litera „Z” a devenit un simbol al invaziei Rusiei în Ucraina, întrucât toate tancurile și camioanele folosite în acest război de ruși au avut această literă pictată pe caroserie. Încă nu am ajuns în punctul de a interzice litera „Z”, dar anumite companii se depărtează de utilizarea acesteia în materialele de promovare. Samsung este prima companie care renunță la Z-ul din denumirile produselor sale, eliminând litera din titlurile oficiale ale telefoanelor Galaxy Z Fold și Galaxy Z Flip.
Dacă până acum, pe site-ul Samsung apăreau listate modelele Galaxy Z Fold3 și Galaxy Z Flip3, acum, acestea sunt menționate doar drept Galaxy Fold3 5G și Galaxy Flip3 5G, în anumite regiuni. De altfel, cam toată lumea le numea oricum Galaxy Fold și Flip, Z-ul fiind doar numele seriei de dispozitive pliabile, dar complicat de introdus în denumire atunci când vorbești despre un produs.
Schimbarea pare să fie momentan doar în Europa de Est, în țări precum Estonia și Letonia, dar nu la nivelul întregului continent. Este posibil ca această decizie să fie adoptată la nivel mondial în viitor, în cazul în care acest simbol va fi definitiv asociat cu armata de invazie a Rusiei.
Samsung has removed the ‘Z’ from its phones in certain European countries.
Z Fold/Flip3 are being sold as just Galaxy Fold3/Flip3.
Change could be due to symbol ‘Z’ representing Russian Army during the ongoing invasion in Ukraine. New retail boxes have been printed as well. pic.twitter.com/RvadGYN0Xi
— Ishan Agarwal (@ishanagarwal24) March 29, 2022
În vară, compania pregătește lansarea unei noi serii de dispozitive pliabile, pentru anul 2022, iar acela ar putea fi un moment bun pentru a redenumi permanent seria. Având în vedere că modelele oricum sunt diferențiate între ele prin denumirile Fold și Flip, lucru care le face greu de confundat cu alte modele din portofoliu, poate că simplificarea numelor nu ar fi tocmai o idee rea. Interesant este că originalul Galaxy Fold, lansat în 2019, nu includea litera Z în titlu, aceasta fiind introdusă odată cu lansarea primului model Flip.
Aceasta nu este prima decizie pe care Samsung a luat-o în raport cu invazia Ucrainei. Compania s-a retras anterior din Rusia, produsele urmând a deveni indisponibile pe rafturile magazinelor din Rusia după epuizarea stocurilor deja livrate.
sursa: Android Police