Moto Z: noi imagini cu telefonul şi primele detalii despre MotoMods

26.05.2016
Moto Z: noi imagini cu telefonul şi primele detalii despre MotoMods

Cum era de aşteptat, noi imagini cu noul Moto Z, flagship-ul Motorola de la Lenovo pentru 2016, au apărut pe internet. De data aceasta vedem imagini cu spatele dispozitivului, în varianta sa „Droid”, dedicată operatorului american Verizon, cât şi primele imagini cu „MotoMods”, accesoriile modulare care vor adăuga noi funcţionalităţi telefonului. Se pare că unele dintre acestea sunt mai mult decât păreau iniţial din lista de nume, fiind mai mult decât simple ataşamente.

Având în vedere numărul de imagini lansate deja cu spatele lui Moto Z, putem presupune că acesta este designul final, cel puţin pentru unul dintre modele. Acest lucru înseamnă că spatele complet plat şi ansambul pentru camera foto ieşit în relief fac parte din noua filosofie de design Motorola. În partea de jos pot fi observaţi cele 16 contacte care vor oferi conectivitate cu MotoMods, acestea putând alimenta accesoriile, dar transferul de energie poate fi realizat şi invers, alături de tranferul de date.

Imaginea cu primele MotoMods include trei dintre acestea, cel mai interesant fiind cel din prim-plan, numit în leak-urile precedente „Pro Camera”. Acesta nu pare doar un gip pentru cameră, ci o cameră externă, cu tot cu obiectiv şi blitz dedicat. Cel de-al doilea pare să fie un capac cu baterie care vine şi cu un stand pentru sprijinirea telefonului, iar cel de-al treilea pare a fi pico-proiectorul „Theater Mod”.

Fiecare dintre aceste accesorii par a fi mai groase decât nişte simple capace care se aplică peste carcasa telefonului, probabil multe dintre ele oferind şi baterie extinsă. Anunţul oficial va avea loc pe data de 9 iunie în cadrul Lenovo Tech World, eveniment care are loc în San Francisco.

Citeşte şi Lenovo înregistrează numele Moto Z. Noi detalii despre accesoriile MotoMods

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult