Apărut în câteva randări neoficiale, Moto Z4 Play promite să impresioneze cu performanţele sale foto şi ecranul Super AMOLED de 6.22”, decupat la partea de sus după modelul „picătură”.
Bazat chipsetul Snapdragon 675, Moto Z4 Play promite să fie un smartphone cu performanţe competitive, având ca principal element de atracţie camera foto de 48MP instalată la partea din spate. Potrivit zvonurilor, Motorola a decis să meargă cu un modul optic furnizat de producătorul chinez Q Technology. Rămâne de văzut cum se comportă chip-ul cunoscut doar după numele de cod S5KGM1SP, comparat soluţiilor oferite de Sony sau Samsung.
Cu hardware asemănător seriei Motorola P40, Moto Z4 Play ar urma să fie disponibil în versiuni cu 4GB/64GB şi 6GB/128GB memorie. Carcasa compatibilă cu accesoriile Moto Play ar putea conţine un acumulator de 3600 mAh, cu funcţie încărcare rapidă.
Echipat cu versiunea Android 9 Pie, Moto Z4 Play este aşteptat pe rafturile magazinelor în prima jumătate a acestui an.