A trecut aproape jumătate de an de când am auzit pentru prima oară de misteriosul X Phone de la Motorola, însă acesta a devenit abia acum o certitudine – managerul Dennis Woodside a afirmat că acesta se va numit Moto X, va fi fabricat în Statele Unite şi va sosi în curând.
Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei D11, fără a fi oferite însă prea multe detalii. Conform managerului Motorola, Moto X va fi un terminal din gama superioară care va concura cu iPhone şi linia Galaxy. Dennis Woodside nu a dezvăluit aproape nimic concret despre specificaţiile viitorului telefon Android, afirmând doar că acesta va folosi un ecran OLED, că va oferi un software contextual inteligent capabil să determine unde şi cum este folosit telefonul şi că durabilitatea şi autonomia sunt două aspecte importante, confirmând astfel p parte din zvonurile anterioare.
Telefonul va fi fabricat în Statele Unite într-o fabrică din Fort Worth, Texas, care a fost folosită până nu demult de Nokia, 30 de procente din totalul componentelor, cum ar fi procesorul sau ecranul OLED, urmând să fie însă importate.
Moto X va fi un terminal din gama superioară, însă Dennis Woodside a afirmat că Motorola se va concentra mai mult pe piaţa terminalelor accesibile dar bine construite, un sector considerat foarte promiţător de către companie.
Conform declaraţiei iniţiale, Moto X va fi lansat în luna octombrie, însă Motorola a anunţat ulterior că acesta va fi disponibil începând din vară şi ca acesta se va bucura de o disponibilitate largă, ceea ce nu s-a mai întâmplat cu telefoanele Motorola de foarte multă vreme.