Pregătit cu ecran FHD+ OLED de 144 Hz și chipsetul Dimensity 8020, Motorola Edge 40 apare în noi imagini de prezentare cu un design foarte asemănător modelului Pro.
Cu până la 300 de euro mai ieftin, Edge 40 păstrează certificarea IP68 pentru protecție la apă și praf, cât și ecranul cu margini curbate, aproape identic celui întâlnit la modelul Pro. Totuși există unele diferențe la parte de finisaje, Motorola renunțând la sticlă în favoarea unui spate cu finisaj acrilic sau opțional, piele-vegan. Alte diferențe sunt în zona camerei foto, substanțial diferită la partea de design și fără modul telephoto.
Moto Edge 40 apare cu dotări interesante dar nu și un chipset de top, Dimensity 8020 reprezentând o alternativă modestă la SD8 Gen 2 de pe modelul Pro:
- Ecran de 6.55 inch, endless edge OLED, cu rată de refresh la 144Hz Hz și rezoluție 2400 x 1080 pixeli, cu cititor de amprentă integrat
- Chipset MediaTek Dimensity 8020
- Stocare 128 și 256GB UFS 3.1
- RAM 8GB LPDDR4X
- OS: Android 13;
- Conectivitate Bluetooth 5.2, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax, Wi-Fi 6;
- Camere foto: principală de 50MP cu tehnologie quad-pixel, lentile f/1.4, OIS, cameră ultra-wide de 13MP, cameră selfie de 32MP cu tehnologie quad-pixel și lentile f/2.4
- Acumulator de 4,600mAh cu încărcare TurboPower de 68W și încărcare wireless de 15W (5W reverse wireless)
- Alte dotări: Face Unlock, ThinkShield, Moto Secure, difuzoare stereo, carcasă din aluminiu șlefuit, cu finisaje din plastic sau piele sintetică, certificare IP68 pentru protecție la apă și praf
- Versiuni de culoare Nebula Green, Lunar Blue, Eclipse Black și Viva Magenta
- Dimensiuni 158.43 x 71.99 x 7.58mm
- Greutate 167 grame cu finisaj acrilic, 171 grame cu finisajul din piele-vegan
Moto Edge 40 este așteptat și pe piața europeană în cursul săptămânilor următoare, prețurile pornind de 599 euro în echiparea cu 8GB/128GB memorie.