Dezvoltat sub numele de cod ”Liberty”, noul telefon Motorola One Fusion + pune accent pe suprafața de afișare e ecranului și mobilitatea oferită de un acumulator generos.
Zvonit să fie lansat în trimestrul Q2-2020, Motorola One Fusion+ tocmai ce a apărut pe pagina YouTube în care sunt menționate dispozitivele certificate să ofere o experiență de vizionare în condiții optime. Asta nu poate însemna decât că evenimentul de lansare este foarte aproape, portalul confirmând și o posibilă dată.
Potrivit informațiilor apărute la secțiunea YouTube Device Report Page, Motorola One Fusion+ vine echipat cu un ecran foarte spațios de 6.5”, dar limitat la rezoluție FHD+, discrepanță ce indică un preț orientat spre gama accesibilă.
Potrivit aceleiași surse, telefonul este motorizat de chipsetul Qualcomm Snapdragon 730, rulează versiunea Android 10 si este susținut cu un acumulator de 5000 mAh. Data de lansare probabilă este iunie 2020, confirmând informațiile obținute deja prin canale alternative.
Motorola va livra noul model în variante cu 4GB și 6GB memorie RAM, respectiv cu 64GB sau 128GB stocare internă. Piesa „de rezistență” ar putea fi sistemul quad-camera prezent la partea din spate, având ca element central senzorul ISOCELL GW1 de 64MP livrat de Samsung.
Alături de modelul One Fusion+, Motorola ar putea lansa și o variantă One Fusion fără (+), diferențiată în principal prin folosirea unui chipset din seria Snapdragon 710.
Având în vedere faptul că ne vom afla în intervalul de lansare peste doar câteva zile, este de așteptat că mai multe informații și imagini de prezentare să apară în cursul zilelor următoare.