Probabil că ecranul este cea mai dezamăgitoare componentă a lui Motorola One, acesta fiind bazat pe un panou IPS cu rezoluţie HD+. Da, aţi citit bine, avem un 720p mai înalt, pe format 19:9, care se face simţit la diagonala de 6”. Spre diferenţă de un alt telefon controversat pentru rezoluţia display-ului său, iPhone XR, panoul folosit pe Motorola One nu este nici foarte bine calibrat nici foarte rapid, acesta fiind primul telefon după multă vreme pe care se văd urme lăsate de elementele în mişcare.
Atunci când conţinutul redat este static, precum o fotografie, sau text, imaginea este destul de clară, însă în mişcare, în special atunci când foloseşti camera pentru fotografiere, efectul de „blur” este accentuat. De asemenea, densitatea pixelilor este semnificativ mai mică decât în cazul iPhone XR, luminozitatea mai slabă şi acurateţea culorilor deloc impresionantă.
Judecând însă telefonul în funcţie de preţ, acesta poate fi considerat cel puţin utilizabil dacă nu chiar decent, însă în aceeaşi gamă de preţ există alternative cu ecrane Full HD deja, unele cu notch şi altele fără. Am fi preferat sincer optarea pentru un spate complet din plastic şi un display mai bun, pentru a reduce costurile de producţie. Şi aşa sticla de pe spate nu serveşte niciun scop, întrucât nu avem nici încărcare wireless, nici rezistenţă la apă.
Dacă Motorola a făcut comporomisuri la capitolul construcţie prin utilizarea plasticului şi la ecran prin integrarea unui panou de rezoluţie scăzută, atunci când vine vorba despre performanţă, lucrurile stau mult mai bine.
Telefonul este bazat pe un chipset vechi de doi ani, modelul Snapdragon 625, însă unul care încă face faţă chiar şi în zilele noastre, mai ales când luăm în considerare că avem de a face cu un smartphone echipat cu un software „curat”, fără procese în plus în fundal sau alte elemente care să îl îngreuneze. Ba chiar şi rezoluţia scăzută mai scade puţin din presiunea pusă pe cipul grafic pentru a oferi performanţă mai bună în jocurile care setează rezoluţia în funcţie de capabilităţile ecranului.
Scorurile în testele sintetice sunt în grafic, similare cu cele pe care le aşteptam de la o asemenea configuraţie, în timp ce în utilizare telefonul se comportă foarte bine. Este important de menţionat că spre diferenţă de alte modele mid-range premium cu configuraţii modeste faţă de cele high-end, Motorola One poate să filmeze în 4K şi dispune de 4 GB memorie RAM şi 64 GB stocare standard.
La capitolul autonomie, Motorola One nu impresionează, însă nici nu dezamăgeşte. Este telefonul „clasic” care va oferi o zi sau o zi şi ceva de autonomie la o singură încărcare. Telefonul beneficiază de un acumulator de 3.000 mAh, un chipset pe 14 nm şi un ecran cu rezoluţie HD+. Acestea par a fi bine alese pentru a funcţiona între ele, consumul în plus de la chipset fiind compensat de rezoluţia scăzută a display-ului. Astfel, cu 4-5 ore de utilizare cu ecranul pornit, toate antenele pornite şi conturi uzuale de social media şi e-mail, ar trebui să ţină de dimineaţa până seara.
Desigur, ar trebui menţionat şi faptul că acesta este un telefon Dual-SIM, care poate funcţiona cu două cartele chiar şi alături de un card microSD, deci autonomia cu două reţele conectate simultan ar putea fi mai slabă. Întrucât nu deţinem mai multe numere de telefon, nu am putut testa această funcţionalitate.
Design plăcut, chiar dacă nu original
Performanţă în limitele aşteptărilor
Autonomie bună
Oferă încărcare rapidă şi jack de căşti
Compatibil dual-SIM + card microSD simultan
Camera este bună în lumină naturală
Calitatea materialelor putea fi mai bună
Display-ul are rezoluţie scăzută şi calibrare slabă
Sticla de pe spate nu este justificată în termeni de funcţionalitate
Senzorul de adâncime trebuia înlocuit cu o cameră cu zoom