Motorola PRO+, versiunea îmbunătăţită a lui Motorola PRO a ajuns şi pe continentul european, având un preţ de achiziţie de aproximativ 320 euro.
La fel ca şi predecesorul său, Motorola PRO+ pune la dispoziţie un procesor la 1 GHz şi ecran multitouch de 3.1 inch, dar cu rezoluţie crescută la 480 x 640 pixeli şi protecţie Gorilla Glass.
Cantitatea de memorie RAM a fost păstrată la 512 MB, iar cei 4 GB spaţiu de stocare intern pot fi extinşi cu până la 32 GB prin adăugarea unui card de memorie micro SDHC.
Tastatura QWERTY a fost uşor restilizată pentru a încăpea în formatul rotunjit al carcasei, iar pe spate găsim aceiaşi cameră foto de 5 MP, cu blitz dual-LED.
Capacitatea acumulatorului Li-Ion a fost crescută de la 1450 la 1550 mAh, astfel că timpul de convorbire şi autonomia în stand-by ar trebui să fie puţin mai bune decât până acum.
Sistemul de operare Android 2.2 a fost înlocuit de mai noul Android 2.3 Gingerbread, preinstalat cu aplicaţii office pentru vizualizarea şi editarea documentelor text.
Fiind un produs adresat mediului business, Motorola PRO+ oferă suport pentru parole complexe, respectiv criptarea conţinutului memoriei flash interne şi card-ul de memorie.