Motorola Razr 40 review: cel mai ieftin pliabil de până acum

Motorola Razr 40 Ultra este, în acest moment, cel mai bine dotat telefon pe format „flip” din piață (review video). Acesta are cel mai mare ecran exterior, care nu pare că va fi depășit nici măcar de următoarele modele ale concurenței. Totuși, modelul Ultra este un telefon premium, la un preț premium, inaccesibil publicului larg. Acest lucru a fost general valabil pentru telefoanele pliabile de până acum, care au fost de la început foarte scumpe în comparație cu telefoanele tradiționale. Motorola crede însă că are o soluție, aducând alături de modelul „Ultra” și un Razr 40 „standard”, cu diferențe în puncte cheie, care pune acest telefon în ținta celor cu bugete de telefoane mid-range, cu un preț special de lansare: doar 3.000 lei.

Razr 40 renunță la ecranul exterior mare, dar primește o carcasă din piele vegană

Chiar dacă fac parte din aceeași serie, modelele Razr 40 Ultra și „non-Ultra” sunt foarte diferite din punct de vedere al design-ului. Pe când Ultra adopta un capac cu piele vegană doar pe un singur model, cel roz, toate variantele de Razr 40 sunt decorate la exterior cu acest material, atât pe capacul inferior, cât și pe cel superior, care include ecranul și camerele foto. Modelul verde pe care l-am avut la test mi se pare că oferă o experiență de utilizare ceva mai plăcută decât Ultra-ul gri din sticlă pe care l-am testat anterior, oferind o aderență mai bună, chiar și fără o husă.

Cele două dispozitive nu sunt extrem de diferite în rest, atunci când vorbim despre dimensiuni și construcție. Ambele au același șasiu metalic pe margini și aceeași balama care închide cele două jumătăți perfect. Desigur, marele compromist a Razr 40 este ecranul exterior. În locul unuia complet funcțional, care poate rula aplicații, cei care aleg varianta Razr mid-range de la Motorola primesc mai degrabă un ecran pentru widget-uri și ora exactă.

Este un ecran similar cu cel pe care l-am văzut pe primele generații de Galaxy Z Flip de la Samsung. Acesta și camerele sunt integrate într-un modul unitar, care iese puțin în relief față de restul telefonului, acoperit cu sticlă. Acest modul este similar cu ceea ce am văzut pe telefoanele Pixel, cu un vizor orizontal pe întreaga lățime a dispozitivului, oferind simetrie în design și un aspect în general plăcut.

Ecranul pliabil de la interior este de aceeași dimensiune cu cel de pe Razr 40 Ultra. Dacă ai ambele telefoane deschise, unul lângă celălalt, este aproape imposibil să le deosebești. La fel ca la Razr 40 Ultra însă, butoanele Power și volum mi se par prea mici, iar butonul Power, cu senzorul de amprentă, este poziționat puțin prea sus.

Motorola oferă în pachetul standard o husă de plastic tare, într-o nuanță gri cu tentă de verde, similară cu cea a telefonului și textură mată. Mi se pare că această husă este de o calitate mai slabă decât cea de pe Ultra, mai ales pentru că pe unul dintre colțuri nu am reușit să o instalez niciodată perfect, pur și simplu nu rămâne fixă în acea zonă. Pe de altă parte, textura care imită pielea de pe telefon încurajează utilizarea fără husă.

Galerie foto 3 imagini

Tot în pachet se regăsește un încărcător de 33W TurboPower cu mufă USB-A și cablul aferent. Din fericire, telefonul este compatibil cu încărcătoare USB-C Power Delivery, deci poți folosi și altele pentru încărcare rapidă.

Ecranul interior, similar cu cel de pe Ultra

Dacă la Razr 40 Ultra, atracția principală era ecranul exterior, la acest model este complet invers. Cel exterior este util doar pentru a verifica rapid ora sau starea vremii, întrucât nici pentru notificări nu este destul loc pentru un preview complet. Cam orice ai nevoie să verifici pe acest telefon, o vei face pe ecranul principal. Cel exterior este util doar pentru a afla că ai o notificare și îți poate arăta iconița aplicației pe care trebuie să o verifici. Probabil că cea mai utilă funcție a acestui ecran este pentru camera foto, pentru a te asigura că ești încadrat corect în selfie-uri, întrucât oricum nu poți să îți dai seama pe ecranul mai mic, cât un timbru poștal, dacă ești focalizat corect.

Ecranul interior este în mare parte același pe care l-am văzut pe telefonul mai scump. Avem parte de aceeași diagonală de 6,9” și rezoluția de 2.640 x 1.080 pixeli. Chiar și luminozitatea de maximum 1.400 nits în HDR este la fel. Diferența este că ecranul de pe Razr 40 ajunge la maximum 144 Hz, față de 165 Hz pe Ultra. Niciunul nu folosește frecvența maximă în meniurile telefonului, deci nu vei vedea diferențe la acest capitol. Ecranul este însă unul de tip LTPO, care poate scădea până la 1 Hz, în teorie. În practică, cel mai jos ajunge la 24 Hz, în treptele „standard” (120/90/60/30/24), ceea ce va ajuta la reducerea consumului de baterie. Am observat însă că Motorola are o problemă în software-ul care controlează frecvența, aceasta fiind uneori blocată la 90 Hz, chiar și în meniuri, fără să treacă mai sus, la 120 Hz. Nu am identificat ce blochează refresh rate-ul și nici ce îl deblochează, întrucât alteori funcționează la 120 Hz în mod dinamic.

Ecranul pliabil este protejat cu o folie pe care Motorola ne avertizează încă de la început să nu o dezlipim. Cuta de pe centru este vizibilă atunci când lumina este prinsă în acea zonă, însă în utilizare normală, aceasta dispare aproape complet, iar la atingere se simte doar atunci când faci scroll în acea zonă. Este ceva normal pentru telefoane pliabile. Implicit, ecranul este configurat pe culori saturate, dar profilul natural este ușor de configurat și, în general, plăcut.

Galerie foto 3 imagini

Performanța lui Razr 40 se încadrează în zona „mid-range premium”

Cel mai mare compromis pe care Motorola îl face pe Razr 40 este la nivelul performanței brute. Snapdragon 8+ Gen 1 de pe Ultra este înlocuit cu Snapdragon 7 Gen 1, ceea ce nu este un lucru rău pe un dispozitiv pliabil. Razr 40 Ultra se cam încinge în sarcini complexe, iar un procesor mid-range pare mai potrivit pentru un corp așa subțire, fiind mai ușor de răcit.

În teste, acest procesor s-a comportat în limitele așteptărilor, oferind performanță mid-range comparabilă cu cea a telefoanelor „tradiționale” din zona de preț pe care o vizează. Mai mult, în testul de stres 3DMark „non-Extreme”, și-a păstrat stabilitate de peste 80% deci poate fi folosit cam pentru orice tip de sarcină, atât timp cât este realizată pentru această clasă de procesoare. Astfel, nu recomand gaming pe setări înalte, însă pe setări medium, cam totul ar trebui să funcționeze corect. De asemenea, pentru a putea folosi ecranul la 144 Hz, va trebui să rulați jocuri compatibile.

După ce am văzut Razr 40, aproape că mi-aș dori să existe un model intermediar între acesta și Ultra, care să integreze atât ecranul exterior mare, dar procesorul Snapdragon 7 Gen 1, care ar putea oferi o experiență de utilizare mai bună pentru utilizatori la un preț mai mic. Procesorul high-end este oricum irosit pe un dispozitiv pliabil de acest gen, care vizează publicul interesat de zona de „lifestyle” și nu obligatoriu pe cel interesat de tehnologie avansată.

Benchmarks

• AnTuTu 10 – 660.248
• GeekBench 6 – Single-Core: 1.058 / Multi-Core: 2.974
• 3DMark Wild Life – 3.143
• 3DMark Wild Life Stress Test – Best loop: 3.138 / Lowest Loop: 2.665 / Stability: 84.7%
• 3DMark Wild Life Extreme – 832
• PCMark – 11.989

Autonomia este decentă, datorită acumulatorului mare

Acest model are o baterie mai mare decât Razr 40 Ultra, la 4.200 mAh, față de 3.800 mAh, dar nu am sesizat o diferență majoră în durata de utilizare. Motivul pe care îl suspectez este faptul că în lipsa unui ecran exterior mare, care să permită citirea anumitor mesaje sau realizarea unor sarcini pe el, trebuie să deschizi clapeta lui Razr 40 mai des. Astfel, fiind folosit mai des, ecranul principal consumă mai multă energie. Chiar și așa, vei beneficia de aproximativ două zile de utilizare, sau aproximativ 5-6 ore de utilizare activă cu ecranul pornit, poate chiar mai mult, pentru activități mai simple. Nu este rău, dar nu mi se pare că este nici foarte bine. Autonomia a fost punctul slab al telefoanelor pe acest format încă de la început, iar această provocare nu a fost încă depășită. Totuși, Razr 40 nu mi se pare că este cu mult în urma unui telefon „tradițional” cu baterie de 4.500 sau 5.000 mAh.

Încărcarea se face pe fir la 30W, și chiar și încărcarea wireless rămâne disponibilă pe modelul de bază al seriei Razr 40. Aceasta din urmă este tot la putere 5W, așa cum era pe Ultr. Probabil că nu i-ar fi  simțit nimeni lipsa dacă dispărea. Mai mult, eliminarea acestei componente ar fi permis scăderea prețului și mai mult.

Software-ul Motorola rămâne printre cele mai „curate” din piață

Atunci când vine vorba despre software, experiența de utilizare a lui Razr 40 este mai apropiată de cea a unui model Edge decât de cea de pe Razr 40 Ultra. Asta pentru că ecranul exterior este în mare parte un ecran pasiv. Există doar șase paneluri care pot fi activate sau dezactivate, după preferințe, fiecare oferind câte o singură funcție: înregistrare audio, calendar, contacte preferate, control multimedia, timer și vremea.

Ce nu mi-a plăcut la acest ecran exterior este că este poziționat chiar în zona de care apuci telefonul atunci când vrei să îl scoți din buzunar. Iar acest ecran nu se blochează niciodată, ceea ce înseamnă că de fiecare dată găseam alt widget selectat decât ultimul folosit, sau ceasul. Poate că ar trebui implementată o funcție de blocare la atingere lungă.

În rest, avem parte de același software cu interfața MyUX, care este practic versiunea Google de Android cu mici personalizări de la Motorola, precum Moto Actions și posibilitatea de a schimba aspectul interfeței după bunul plac. Nu este clar câte actualizări de software va primi Razr 40, dar probabil că va fi la zi pentru minimum doi ani, la fel ca alte modele mid-range ale companiei.

Două elemente care nu s-au schimbat pe Razr 40 în tranziția de la Ultra sunt senzorul de amprentă și difuzoarele stereo. Sunt exact aceleași, deci vei primi aceeași experiență de utilizare. Un senzor de amprentă mic și subțire integrat în butonul Power, care își face treaba foarte bine, mai ales având în vedere dimensiunile. Totuși, este puțin cam sus poziționat și este util doar pentru deblocarea ecranului interior. Astfel, am ales să configurez recunoașterea facială pentru deblocare mai rapidă și mai confortabilă, atunci când deblochez telefonul.

Difuzoarele stereo sunt decente pentru un telefon de medie. Se simte că sunt difuzoare de dimensiuni foarte mici, care redau în principal frecvențe înalte și medii. Nici volumul nu este foarte înalt.

Camera foto de pe Razr 40 se încadrează în limitele unui telefon mid-range

Razr 40 Ultra nu a avut parte de o cameră foto prea avansată pentru categoria de preț din care face parte, așa că nu aveam așteptări foarte înalte de la Razr 40 „standard”. Cu toate acestea, ambii senzori de pe acest model oferă rezoluție mai înaltă decât pe Ultra. Avem însă parte de senzori dintr-o categorie inferioară de performanță. Sistemul cu două camere include un senzor de 64 megapixeli pe obiectivul wide f/f1.7 cu stabilizare optică și focalizare laser, în timp ce senzorul secundar este unul de 13 megapixeli pe obiectivul ultra wide f/2.2 care oferă și focalizare automată. Astfel, avem și un mod macro, accesibil direct din selectorul de camere din modul foto. Apreciez că Motorola nu ascunde acest mod în meniuri.

Așa cum mă așteptam, performanța camerelor nu este grozavă. Ambii senzori au interval dinamic mic, iar multe dintre cadre ies cam arse pe timp de zi atunci când există și elemente în umbră. Procesorul de imagine pare că încearcă să stabilizeze cele două extreme și nu reușește de fiecare dată. Rezultatele sunt umbre fără detalii și zone iluminate prea puternic, în anumite cazuri. Totuși, dintre cele două camere, cea principală este clar mai avansată, lucru care se vede în special noaptea.

Foto zi

Galerie foto 34 imagini

Fotografiile pe timp de noapte pe ultra wide sunt de cele mai multe ori nefocalizate și pline de zgomot de imagine, dar și foarte întunecate. Cele de pe camera principale sunt destul de „zgomotoase”, dar decente. Aici ajută foarte mult sistemul de stabilizare optică.

Foto noapte

Galerie foto 32 imagini

Am fost mirat să văd că nu există un zoom, măcar 2x, având în vedere rezoluția înaltă a camerei principale. Modul portret face decupaje decente, dar cu artefacte în zona părului, iar filmările sunt cam slabe și pe zi și pe noapte, din cauza unui sistem de stabilizare inadecvat. Există un mod de stabilizare la orizont, dar doar în 1080p, la o calitate slabă. De altfel, nici acel mod nu este perfect la mișcare, preluând destul de agresiv pașii în mișcare. Noaptea, compensarea prin stabilizare electronică adaugă artefacte de imagine la mișcare.

Trebuie să recunosc însă că mă așteptam a o performanță mai slabă pe modul nocturn de la camera principală. Avem o performanță de telefon mid-range din zona de 1.500 – 2.000 lei.

Concluzii

Dar acest telefon nu este 2.000 lei, ci pornește de la 4.000 lei, oficial. Motorola oferă Razr 40 la un preț special în perioada de pre-comandă (care se termină pe 16 iulie) la 3.000 lei. La acest preț, Razr 40 este cel mai ieftin pliabil de până acum și modelul care cu siguranță va introduce mai mulți utilizatori în zona telefoanelor pliabile. Merită 1.000 lei în plus față de telefoane cu performanță comparabilă? Asta rămâne la latitudinea celor care sunt în căutarea unui astfel de dispozitiv.

Chiar și la prețul standard de 4.000 lei, Razr 40 nu este o propunere deloc slabă, dacă te interesează mai mult design-ul și faptul că ai parte de un dispozitiv pliabil. Modelele pliabile vor avea întotdeauna prețuri mai mari decât cele tradiționale, din cauza componentelor în plus, componentelor mai scumpe și provocărilor mai mari în dezvoltare și producție. Totuși, istoria ne-a arătat că prețurile telefoanelor Motorola nu sunt niciodată „bătute în cuie”. Astfel, chiar dacă ratați oferta de pre-comandă, peste câteva luni telefonul va scădea cu siguranță la un preț apropiat, sau chiar mai mic.

Practic, cu ocazia acestei lansări cam toate mid-range-urile din ultima perioadă ajung să concureze cu un telefon care oferă câteva avantaje pe care acelea nu pot oferi: un ecran pliabil, dimensiuni reduse și selfie-uri realizate cu camera principală, la calitate mai înaltă. Acestea avantaje vor fi cu siguranță de ajuns pentru unii să aleagă un pliabil față de un telefon „obișnuit”, așa cum au demonstrat și modelele premium, care au prețuri similare cu cele mai performante flagship-uri, dar care tot reușesc să atragă clientela interesată de acest format.