Motorola Razr, primul telefon pliabil cu clapetă, a fost anunţat în mod oficial săptămâna trecută, însă la momentul respectiv nu aveam decât informaţii despre lansare şi preţ decât pentru Statele Unite. Compania americană (care se află sub tutela chinezilor de la Lenovo) a ţinut ieri un eveniment de prezentare şi pentru piaţa din Europa în Londra, unde a dezvăluit preţul pentru piaţa din Europa, planurile de lansare şi alte câteva detalii.
Se pare că planurile şi preţurile nu sunt atât de diferite faţă de cele din SUA. În timp ce Motorola Razr se lansează în America la un preţ de 1.500 de dolari, în Europa, preţul oficial va fi de 1.600 euro. Astfel, ca de obicei, utilizatorii din UE plătesc în plus pentru Motorola RAZR, însă acest preţ include TVA şi taxele pe care Uniunea le cere la intrarea în ţară, care nu există în SUA momentan (urmează să apară o taxă pe smartphone-uri aduse din China în decembrie).
Referitor la data de lansare, nu este 100% clar când va ajunge Razr pe piaţa din Europa, însă începând din luna decembrie de pe data de 4, cei interesaţi vor putea comanda Motorola Razr, cu o livrare promisă cândva în luna ianuarie. Având în vedere că în SUA va fi livrat de pe 9 ianuarie 2020, cel mai probabil şi în Europa va ajunge cândva în acea perioadă. Judecând după distanţa evenimentelor de prezentare de o săptămână între SUA şi UE, probabil că diferenţa va fi similară şi la lansare. Zvonurile vorbesc despre o lansare pe 24 ianuarie în Germania, Suedia şi Olanda, însă în Marea Britanie Motorola Razr ar putea fi lansat mai devreme.
Totuşi, acest telefon va fi disponibil în cantitate extrem de limitată. Compania se aşteaptă să vândă doar 200.000 de unităţi la nivel mondial şi probabil că va comanda mai multe de la fabricile din China în cazul în care este o cerere mai mare. Având în vedere specificaţiile de medie şi preţul mare, aşteptările limitate de vânzări par a fi în ton cu interesul publicului.
Nu în ultimul rând, Motorola a vorbit despre ecranul pliabil al lui Motorola Razr. Compania pare să fie foarte încrezătoare pe calitatea acestuia şi nu se aşteaptă ca acesta să se confrunte cu problemele pe care Samsung le-a avut în primăvară cu prima versiune a lui Galaxy Fold. Totuşi, în cazul în care ecranul se deteriorează, costul de reparaţie nu va fi extrem de mare. În timp ce Galaxy Fold costă 150 de dolari pentru prima intervenţie în primele 12 luni de garanţie, după aceea costul urcă la 600 de dolari. Motorola în schimb va cere doar 300 de dolari pentru această intervenţie, un preţ mai mic decât pentru ecranul unui iPhone 11 Pro Max (329 dolari).