NanoSIM – propunerile de la Apple şi Nokia

27.03.2012
NanoSIM - propunerile de la Apple şi Nokia

Aşa cum scriam şi săptămâna trecută, Apple şi Nokia se duelează cu propunerile pentru viitorul format al cartelelor SIM. Pentru a înţelege despre ce este vorba, vom menţiona că actualul format pentru SIM este cunoscut sub numele de miniSIM, iPhone-ul şi alte câteva smartphone-uri folosesc la ora actuală formatul compact microSIM, iar următorul format, pentru care se încearcă stabilirea unui standard, se numeşte nanoSIM. ETSI, Institutul European pentru Standarde în Telecomunicaţii, urmează să supună la vot propunerile venite din partea producătorilor de telefoane mobile.

Cele două tabere au fost formate în jurul Apple şi Nokia. Producătoul iPhone-ului este susţinut de operatori de telefonie mobile din Europa, în mod special de Orange, iar finlandezii au în spate pe Motorola şi RIM. Apple chiar a recurs la o practică urâtă, înregistrând rapid cinci subsidiare în Europa pentru a avea drept de vot în cadrul ETSI.

Formatul propus de Apple pentru nanoSIM

Site-ul TheVerge.com a reuşit să facă rost de schiţe ale propunerilor pentru standardul nanoSIM şi le puteţi vedea mai jos. Avem acum posibilitatea să le vedem şi să le comentăm. Aşa cum se poate observa, Apple propune un microSIM fără plastic în jurul contactelor. Conectorii sunt în acelaşi loc ca la un miniSIM. Din păcate, designul convenţional semnat Apple nu respectă o normă de design impusă şi anume să nu aibă aceeaşi lungime cu lăţimea cardului microSIM, pentru a evita o blocare a sa într-un alt slot.

Formatele propuse de Nokia şi RIM

Designul Nokia a fost până la urmă susţinut de cei de la RIM şi Motorola şi vine cu o dispunere diferită a conectorilor. Construirea unui adaptor pentru microSIM sau miniSIM ar fi dificilă. Pe de altă parte, nanoSIM-ul propus de Nokia permite fixarea în slot ca un card microSD. Cel propus de Apple are nevoie de un suport special, o tăviţă, care aduce limitări slot-ului. Care va fi până la urmă viitorul format nanoSIM? ETSI va vota noul design la finalul acestei săptămâni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News