Nexus 6, ilustrat într-o presupusă imagine de prezentare oficială

15.10.2014
Nexus 6, ilustrat într-o presupusă imagine de prezentare oficială

Cu foarte puţin timp rămas până la marea lansare, Nexus 6 poate fi admirat în ceea ce pare a fi prima imagine oficială, scăpată pe internet înaintea evenimentului de prezentare organizat de Google.

Confirmând majoritatea zvonurilor de până acum, imaginea publicată de Evleaks ne arată un telefon Nexus 6 produs de Motorola, apărând ca o variantă supradimensionată a terminalului Moto X. Deloc surprinzător, pe ecranul de 5.9” poate fi observată interfaţa Android L.

Având în vedere dimensiunile apreciabile, Motorola a adus câteva modificări designului original folosit pentru seria Moto X, menite să uşureze folosirea telefonului. Astfel, butonul Power şi clapeta pentru volum au fost mutate mai jos, încât să poată fi acţionate folosind degetul opozant fără să schimbăm poziţia telefonului în palmă.

Google Nexus 6 by Motorola

Mai multe detalii am putea afla chiar în această seară sau în cursul zilei de mâine, direct de la evenimentul de lansare organizat de Google. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult