Noi informații despre Galaxy Z Flip5 și Fold5, scăpate pe internet. Anul viitor am putea vedea modele pliabile „Ultra”

26.02.2023
Noi informații despre Galaxy Z Flip5 și Fold5, scăpate pe internet. Anul viitor am putea vedea modele pliabile

Acum că Samsung a trecut cu succes peste lansarea seriei Galaxy S23, încep să apară informații despre următoarea gamă importantă de smartphone-uri a companiei: cea de pliabile. Se pare că anul 2023 va fi unul pentru schimbări relativ minore în zona de pliabile pentru Samsung, însă în 2024 am putea să vedem noutățile reale, sub forma unor modele Galaxy Z Flip și Z Fold „Ultra”.

Samsung pregătește extinderea zonei de pliabile în noi direcții

Conform unui leaker de pe Twitter, Samsung pregătește noi pliabile pentru anii următori. Galaxy Z Fold Ultra va adopta un nou ecran pliabil 4K produs de Samsung, iar modelele inferioare Fold „clasic” vor rămâne pe ecrane QHD, produse însă de BOE. Flip Ultra, în schimb, va trece la ecran 2K cu panel Samsung și va păstra o versiune mai ieftină, Flip „standard” cu ecran Full HD de la BOE. Apar informații și despre Galaxy Z Flex, un dispozitiv care se pliază de două ori și Galaxy Z Tab, o tabletă pliabilă. Aceste zvonuri nu sunt însă publicate de o sursă cu o reputație lungă de leak-uri confirmate, deci ar trebui să așteptăm detalii și din alte surse înainte de a ne contura o idee despre aceste posibile dispozitive noi.

Deja am văzut zilele trecute zvonuri despre faptul că modelul Galaxy Z Fold 5 nu va integra un stylus S-Pen, așa cum era așteptat anterior. Se pare că Samsung va păstra această caracteristică pentru un model superior, probabil Galaxy Z Fold6 Ultra, care ar putea debuita abia anul viitor.

În 2023, Galaxy Z Fold5 și Flip5 vor aduce schimbări de design

Totuși, Fold5 ar putea fi semnificativ mai subțire față de Fold4 din prezent. Acest lucru va fi posibil datorită unui nou design de balama, mai compact, care va permite ecranului să închidă cele două jumătăți perfect, fără un spațiu sesizabil între ele. Acest lucru va fi posibil prin schimbarea plierii la jumătate pentru o buclă în formă de picătură de apă, așa cum am văzut deja și pe late smartphone-uri. Informația vine de la leaker-ul IceUniverse. Informații similare au fost raportate și de publicația sud coreeană Naver News, săptămânile trecute.

Sam Mobile a publicat informații despre capacitățile de stocare ale modelelor Galaxy Z Flip5 și Z Fold5. Se pare că acestea vor urmări configurațiile modeleleor S23 și S23 Ultra. Astfel, vom avea Galaxy Z Flip5 în variante de 128, 256 și 512 GB, cu modelul de bază echipat cu stocare UFS 3.1, față de 4.0 pe cele superioare. Variantele Galaxy Z Fold5 vor oferi 256, 512 și 1 TB stocare interă. Modelul Flip va primi și un ecran exterior mai mare, similar cu cel de pe Oppo N2 Flip.

surse: RGcloudS, SamMobile, IceUniverse

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult