Noi informații despre viitorul Galaxy S25 ies la iveală. Samsung promite că noul smartphone va oferi camere de top și actualizări la nivel de ecrane.
Samsung pare că și-a atins țelul cu Galaxy S24, dat fiind că vedem că noua serie de telefoane se bucură de vânzări solide. Chiar și așa, Samsung știe cum funcționează lucrurile și că tehnologia nu stă în loc, așa că pregătește noua serie de telefoane de top și promite îmbunătățiri.
Așa cum se întâmplă de obicei, au tot existat scurgeri de informații și presupuneri în ultima vreme, dar un oficial Samsung ne dă de înțeles la ce ar trebui să ne așteptăm de la viitoarele telefoane.
Potrivit Android Authority, vicepreședintele Samsung Mobile Experience, Daniel Araujo, a promis upgrade-uri notabile pentru Galaxy S25 într-o conferință în care s-au discutat veniturile companiei în al doilea trimestru al acestui an.
„Am actualizat în mod constant hardware-ul din seria noastră S pentru a oferi clienților experiențe de vârf în industrie și vom continua să îmbunătățim experiențele cheie, precum și să facem upgrade hardware, astfel încât să putem oferi performanțe de top. În special pentru specificațiile camerei și ecranului, unde am fost lideri, iar S25 va beneficia de upgrade-uri de top”, a declarat Araujo.
El nu a oferit informații exacte despre modul în care vor evolua camerele sau ecranul. Cu toate acestea, cele mai recente zvonuri sugerează că Galaxy S25 Ultra va folosi o cameră de 50MP cu zoom optic 3x, ceea ce ar fi o actualizare majoră, în comparație cu senzorul de 10MP și zoom 3x folosit de Galaxy S24 Ultra.
Dacă acesta este cazul pentru vârful gamei S25, atunci sperăm și că S25 și S25 Plus vor primi atenție, deoarece telefoanele folosesc același hardware pentru camere din 2022.