Noi veşti proaste pentru HTC. Un operator american aflat pe val nu va mai vinde HTC 10

12.08.2016
Noi veşti proaste pentru HTC. Un operator american aflat pe val nu va mai vinde HTC 10
T-Mobile, operatorul telecom american care înregistrează cea mai mare creştere în ultima perioadă, nu va mai vinde HTC 10, noul vârf de gamă al companiei taiwaneze. Dispozitivul nu mai apare deja în magazinul online al companiei, iar angajaţi ai operatorului au confirmat faptul că după epuizarea stocurilor, T-Mobile nu va mai comanda noi unităţi HTC 10 pentru magazinele fizice. 

Decizia a fost luată în luna iulie, după ce smartphone-ul HTC a înregistrat vânzări slabe în cele aproximativ două luni de disponibilitate. T-Mobile este o companie cunoscută pentru faptul că nu păstrează în inventar produse care nu se vând suficient de bine. Operatorul a luat o decizie similară în ceea ce priveşte BlackBerry Priv, primul smartphone cu Android al companiei canadiene. 

 
HTC 10 a fost bine primit de presă şi analişti, dar terminalul a apărut prea târziu pentru a mai avea un impact semnificativ asupra companiei. Pe segmentul high-end, modelul concurează cu seria de succes Galaxy S7 de la Samsung, dar şi cu OnePlus 3, un dispozitiv avansat cu un preţ imbatabil. 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult