Nokia 6 (2018) apare în primele imagini: vine cu design familiar, display 18:9 şi accente portocalii [FOTO]

Nokia 6 (2018) apare în primele imagini: vine cu design familiar, display 18:9 şi accente portocalii [FOTO]

Nokia 6 a fost primul smartphone cu Android lansat de HMD Global la începutul acestui an. Acesta s-a bucurat de un succes imens, stocurile fiind epuizate încă din stadiul de pre-comandă în doar câteva minute. De-a lungul anului, compania a oferit şi alte modele precum Nokia 3,5,7 şi 8, însă toate acestea au fost aliniate la un design rotunjit, Nokia 6 fiind singurul „înzestrat” cu design-ul cu margini plate. Se pare însă că acesta va fi elementul care va diferenţia de acum înainte seria de dispozitive Nokia 6 de restul seriei, noul model Nokia 6 pentru anul 2018 oferind linii exterioare similare.

Comisia TENAA din China, care testează dispozitivele electronice pentru conformitate cu standardele legale, a listat pe site-ul său noul Nokia 6 (2018), succesorul modelului de succes de la HMD Global. În timp ce astfel de listări vin la pachet şi cu liste de specificaţii hardware, de data aceasta ne bucurăm doar de câteva fotografii cu telefonul, care dezvăluie însă câteva diferenţe faţă de modelul original.

Imaginile descriu un smartphone similar în design cu originalul Nokia 6, însă cu margini ceva mici deasupra şi sub display, sugerând că vom avea de a face cu un smartphone cu display 18:9.  Spatele dispozitivului este de asemenea similar, cu o cameră încadrată într-un panou de sticlă alungit, cu un singur senzor în partea de sus şi un blitz dual-tone în partea de jos. Întrucât marginile panoului frontal s-au micşorat, senzorul de amprentă a fost mutat pe spate, sub ansamblul de cameră. Este curios însă chenarul portocaliu în care este încadrată camera, ieşit din comun pentru un dispozitiv în marte parte negru.

Lateralele s-au schimbat probabil cel mai puţin în cazul acestui model. Marginile sunt drepte, butoanele se regăsesc pe partea dreaptă, în timp ce tăviţa pentru cartele SIM şi card-uri microSD este pe partea stângă. Muchiile tăiate ale telefonului şi butoanele fizice beneficiază de asemenea de accente portocalii. Ce lipsesc cu desăvârşire sunt însă butoanele capacitive, probabil HMD adoptând interfaţa cu butoane virtuale, ceva ce a devenit standard în industrie în zilele noastre.

Nu este clar dacă Nokia 6 va folosi o mufă USB Type-C (originalul folosea micro-USB) sau dacă va oferi jack de căşti şi nici când vom vedea telefonul pe piaţă. Având în vedere însă listarea de pe TENAA, este posibil ca HMD să pregătească o lansare pentru următoarele câteva săptămâni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult