Pentru un telefon care costă cât un LCD TV Full HD, ne-am fi dorit parcă mai multe facilităţi. Construcţia ireproşabilă şi piatra preţioasă nu justifică preţul atât de piperat.
Dacă eram responsabil de realizarea acestui terminal, iată ce aş fi adăugat/modificat: un ecran puţintel mai mare (de 2.4 inch), slot pentru carduri obligatoriu, radio FM, Wi-Fi şi eventual o platformă Symbian S60. Toate acestea presupun însă modificări constructive, iar Nokia 8800 Sapphire Arte este şi aşa destul de voluminos: 109 x 45.6 x 14.6 mm şi 150 de grame. Dacă la dimensiuni mai mergeau adăugaţi câţiva milimetri, nu la fel pot spune despre greutate. Astfel că, probabil finlandezii au făcut tot ce se poate pentru ca noi să fim cât mai satisfăcuţi.
Ce găsim în pachet?
Alături de cablul de date, baterie, încărcător şi CD-ul cu software, Nokia a inclus un suport / dock pentru încărcareo cască Bluetooth BH-803 şi un toc de piele fin, ceea ce este de apreciat.
Plusuri şi minusuri
[+] Construcţie solidă din oţel;
[+] Element de lux – safirul;
[+] Accelerometrul;
[+] Calitatea convorbirilor;
[-] Ecran de dimensiuni mici;
[-] Cameră foto mediocră;
[-] Lipsă cameră secundară, pentru apeluri video;
[-] Interfaţă banală;
[-] Slot pentru carduri de memorie absent;
[-] Nu are radio FM;
[-] Este foarte greu: 150 de grame;
[-] Preţ piperat.
Verdict
Am pus în balanţa calitatea constructivă a telefonului şi lipsurile de ordin tehnic, totul raportat la preţ. Consider că Nokia 8800 Sapphire Arte are un cost mult prea ridicat pentru ce oferă. La urma urmei, safirul, oţelul frumos finisat şi pielea de viţel plus câteva facilităţi specifice unui telefon de clasă medie nu justifică suma de aproximativ 4000 RON, dacă este să facem o medie a preţurilor la care telefonul se găseşte în magazine. La fel ca şi alte obiecte fashion sau de lux, rămâne atracţia indivizilor care au o poziţie înaltă în societate, cel puţin din punct de vedere financiar. Cum au ajuns acolo, nu e treaba noastră.
A trecut aproape un an de când în redacţia go4it.ro nu a mai poposit vreun telefon de lux. În vara lui 2007 publicam cu mare satisfacţie testul lui Nokia 8600 Luna. Săptămâna trecută însă, am avut parte de o surpriză plăcută. Pe masa plină de cabluri, caiete şi foiţe cu notiţe am găsit tronând ultimul şi totodată cel mai scump telefon din seria de lux finlandeză (fără să includem Vertu), Nokia 8800 Sapphire Arte.
Telefonul cu safir este destinat în principiu oamenilor cu mulţi bani, deşi există destule persoane cu bugete mai modeste care de dragul grandomaniei ar putea să facă un efort şi să-şi procure un frumos Nokia 8800 Sapphire Arte, în schimbul unei sume cuprinse între 3100 RON şi 4500 RON. Variaţia preţului este enormă, aşa că dacă te gândeşti să-ţi cumperi un telefon de lux, studiază bine piaţa înainte. În acest test, întrebarea la care vom încerca să dăm un răspuns este “merită banii?”
Constructie
8800 Sapphire Arte, ca Åi precedentele telefoane Nokia de lux (începând cu Nokia 8800) beneficiază de o construcţie de excepţie, tip slide. Carcasa este realizată din oţel (din această cauză telefonul are o greutate deranjantă, de 150 de grame), iar capacul care acoperă bateria şi partea frontală inferioară sunt acoperite cu piele naturală. În acest fel, scapi de reflexul ştergerii amprentelor după fiecare utilizare. Ecranul este acoperit cu un plastic rezistent la zgârieturi, acesta şi marginile telefonului fiind singurele zone expuse urmelor de degete.
Cu mecanismul de culisare închis, ai la îndemână tastele soft (câte două de fiecare parte) şi, central, padul de navigare în patru direcţii. În interiorul său se află poziţionat butonul de confirmare – un preţios safir care saltă cu câteva milioane valoarea terminalului. Există pe piaţă şi versiunea fără safir, Nokia 8800 Arte. Prin glisarea părţii superioare vei accesa tastatura alfanumerică realizată din plastic, dar confortabilă.
Pe părţile laterale nu vei găsi decât două cleme de prindere a capacului ce acoperă bateria. Marginea din partea de sus adăposteşte butonul de pornire şi de selecţie a profilurilor, iar jos se află interfaţa microUSB cu multiple întrebuinţări: încărcare acumulator, conectare headset / cablu de date.
Spatele preţiosului terminal găzduieşte obiectivul camerei foto de 3.15 MP.