Dacă în trecut mai aveam dubii despre telefonul Nokia 9 PureView de la HMD Global, acum acesta pare să fie pe cale de a fi lansat în viitorul apropiat, întrucât au apărut deja primele matriţe pentru realizarea de accesorii precum huse pentru spatele telefonului. În general, aceste planuri sunt livrate către producătorii de accesorii cu puţin timp înainte de lansarea oficială, deci apariţia telefonului pe piaţă este iminentă.
Sursa acestor imagini 3D bazate pe planurile oficiale descriu o carcasă cu nu mai puţin de şapte orificii pe partea din spate. Cinci dintre acestea vor fi dedicate celor cinci camere foto independente, în timp ce două vor fi dedicate altor elemente precum blitz-ul LED şi unui fascicul laser pentru focalizare la apropiere. Deasupra camerei de sus, care ar putea fi cea principală, Nokia 9 PureView pare să aibă încă un mic orificiu pentru un microfon, dedicat cel mai probabil filmării şi eliminării zgomotului ambiental în convorbiri.
Chiar dacă decupajele din această husă ar sugera că un jack audio ar putea fi integrat fie în partea de sus fie în partea de jos a telefonului, acestea par a fi de fapt pentru a permite sunetului să ajungă mai uşor la microfoanele telefonului. De asemenea, în partea de jos avem şi un decupaj pentru port-ul USB Type-C şi pentru difuzorul principal. Nu este clar dacă Nokia 9 PureView va folosi un sistem audio stereo, ajutat de difuzorul pentru apeluri sau dacă va păstra „tradiţia” modelelor precedente, cu sunet mono.
În ciuda faptului că un smartphone Nokia urmează să fie lansat foarte curând, în cadrul unui eveniment care va avea loc în Dubai, sunt slabe şanse ca acesta să fie Nokia 9 PureView. Următorul model care va ajunge pe piaţa din vest va fi Nokia 8.1 Plus, care va muta seria de dispozitive „8” din portofoliul HMD Global de pe treapta high-end pe mid-range premium, făcând astfel loc pentru debutul seriei 9.