Nokia 9 PureView, primul telefon cu cinci camere foto, apare în imagini clare. Data de lansare este foarte aproape

07.02.2019
Nokia 9 PureView, primul telefon cu cinci camere foto, apare în imagini clare. Data de lansare este foarte aproape

Nokia 9 PureView este cel mai aşteptat smartphone al companiei HMD Global. Motivele pentru care fanii Nokia vor acest telefon sunt numeroase. În primul rând, HMD nu a mai lansat un flagship din 2017, când a adus pe piaţă Nokia 8. În al doilea rând, acesta ar putea fi primul smartphone de pe piaţă cu un sistem de camere cu cinci senzori, iar în ultimul rând, mulţi speră ca Nokia să înceapă să ofere concurenţă serioasă la capitolul cameră foto, întrucât ultimii câţiva ani au fost dominaţi de Huawei, Samsung, Pixel şi iPhone. După numeroase zvonuri referitoare la design-ul lui Nokia 9, avem şi primele imagini clare cu telefonul.

91mobiles a pus mâna pe imagini care par a fi oficiale, menite să fie lansate la pachet cu un comunicat de presă. Imaginile au ajuns pe internet însă înainte de termen, iar noi putem să le analizăm şi să confirmăm sau să infirmăm o parte din zvonurile despre Nokia 9 PureView.

Nokia 9 PureView – camera

Camera foto cu cinci senzori pare să fie amplasată pe partea din spate a telefonului, într-un sistem care integrează şi un blitz LED, dar şi ceea ce pare a fi un laser pentru focalizare, optica fiind realizată de ZEISS. Desigur, fiind un telefon care se lansează în 2019, acel punct negru ar putea fi parte dintr-un sistem de camere TOF (Time of Flight), care să poată detecta mai bine mişcarea şi obiectele din jur.

Nokia 9 PureView – design

Construcţia telefonului pare să fie realizată din sticlă şi aluminiu, asemeni altor modele Nokia din ultima perioadă, în timp ce logo-ul Android One sugerează că telefonul va rula Android 9.0 Pie în variantă nemodificată şi că va primi actualizări software timp de cel puţin doi ani. Mai mult, pe partea din faţă putem observa un senzor de amprentă în display, într-o poziţie similară cu senzorul de pe OnePlus 6T sau Huawei Mate 20 Pro.

Din păcate însă, faptul că acest telefon a fost în producţie foarte mult timp a dus la alegerea unui display uşor învechit în materie de format. Telefonul pare să beneficieze de un spaţiu destul de mare deasupra şi sub display, într-o manieră similară cu ceea ce vedeam pe piaţă în 2017, când display-urile 18:9 au început să apară. Un ecran cu un notch foarte mic, sau un ecran perforat ar fi putut face acest telefon să pară ceva mai de actualitate atunci când este privit din faţă.

Nokia 9 PureView – specificaţii

De fapt, nici la nivel de hardware intern Nokia 9 PureView nu va putea concura cu alte modele mai noi de pe piaţă. Se zvoneşte că telefonul va fi livrat cu un chipset Snapdragon 845 de la Qualcomm, modelul de anul trecut, în timp ce o variantă cu Snapdragon 855 şi 5G ar putea fi lansată mai târziu. La interior vor mai fi integrate şi 6 GB memorie RAM şi o baterie de 4.150 mAh, iar display-ul va beneficia de rezoluţie QHD+. Aceste detaii nu pot fi confirmate, însă au apărut în repetate rânduri în diverse scurgeri de informaţii referitoare la acest model.

Ecran 6,0”, AMOLED, rezoluţie QHD+
Sistem de operare Android 9.0 (Android One)
Chipset Snapdragon 845
Procesor octa-core (4 x Kryo 385 Gold @ 2.8 GHz + 4 x Kryo 385 Silver @1.8 GHz)
Procesor grafic
Adreno 630
RAM 6 GB
Stocare ?
Card ?
Date HSPA, LTE 
Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac
Bluetooth 5.0
USB USB Type-C
Cameră foto

Sistem penta camera:

  • 16 + 16 + 8 + 5 MP Quad Primary Cameras
  • Time-of-Flight (TOF) (?)
Filmare video 3840 x 2160 pixeli @ 30 FPS 
Cameră foto frontală 12MP
Baterie 4.150 mAh
Altele încărcare rapidă QuickCharge 3.0, senzor de amprentă în ecran, jack audio de 3,5 mm

Nokia 9 PureView – data de lansare

HMD Global a confirmat indirect prin imagini de promovare ale evenimentului de prezentare de la MWC 2019 de pe 24 februarie că Nokia 9 PureView va fi lansat acolo, alături de un model cu display perforat, probabil modelul Nokia 8.1 Plus, care a apărut în diverse leak-uri în ultima perioadă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult