Un prototip pentru un nou telefon din seria
Nokia C2 a fost surprins în imagini.
Asamblat într-o carcasă din plastic lucios, telefonul este
echipat cu tastatură T9 de tip slider şi un
ecran touchscreen rezistiv. Noul model este
adresat ţărilor în curs de dezvoltare şi este un produs din gama
low-end, care pune la dispoziţie un set mai modest
de facilităţi.
Nokia C2-06 este un telefon
Dual-SIM, bazat pe sistemul de operare Symbian
Series 40 6th Edition. Dacă despre conectivitate 3G şi
suport WiFi nici nu poate fi vorba, modelul oferă totuşi o
cameră foto de 2 MP, cu focalizare fixă şi fără
blitz integrat, respectiv un modul Bluetooth
pentru transferuri de date şi conectarea diverselor accesorii.
Nokia
C2-06 a ieşit la suprafaţă în India, dar
este aşteptat să ajungă şi în alte regiuni ale lumii, printre care
şi Europa, încadrat la un nivel de preţ sperăm cât
mai accesibil.