Nokia E71 ne face cu ochiul din nou

Nokia E71 ne face cu ochiul din nou

La 3 luni după ce a apărut prima poză pe Internet, Nokia E71 este din nou în centrul atenţiei. Tot cu o poză şi de această dată şi tot pe acelaşi forum chinezesc pe care a apărut şi prima imagine.

Din păcate, fotografia nu este însoţită şi de informaţii noi, nu am aflat nimic nou de la prima apariţie a lui E71, din ianuarie. Nokia E71 va avea, din câte s-a zvonit până acum, suport HSDPA şi Wi-Fi, GPS şi cameră de 3.2 MP. După cum se poate vedea şi în poză, dispozitivul va avea tastatură QWERTY.

Nokia E71

În ceea ce priveşte sistemul de operare, cel mai probabil va fi dotat cu S60-ul clasic. Spun clasic pentru că Nokia pregăteşte pentru a doua parte a acestui an o nouă versiune a sistemului său de operare, optimizat pentru touchscreen. Însă, tastele şi controller-ul din poză mă fac să cred că Nokia E71 nu va beneficia de el. Sunt tastele standard pentru S60.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News