Dacă vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu Nokia de lansează atâtea concepte, ei bine, aflaţi că finlandezii celebrează 25 de ani de activitate în industria telecomunicaţiilor. Cât despre conceptele în sine, acestea vin să ne arate care este următorul pas în evoluţia telefoanelor mobile – nanotehnologia.
Tehnologia miniaturizată la nivel de moleculă permite realizarea unor dispozitive cu forme complexe, flexibile şi responsive, controlabile pe toată suprafaţa, iar ca exemplu (teoretic deocamdată) avem conceptul Nokia GEM, dar şi HumanForm, un alt dispozitiv futuristic imaginat de finlandezi.
Conform cercetătorilor, astfel de telefoane nu sunt imposibil de realizat, până în 2020, poate chiar mai devreme, este posibil să avem parte de aşa ceva. Adevărul este că, de la iPhone-ul lansat în 2007, se vor împlini în curând cinci ani fără schimbări majore ce ţin de design şi interacţiune. Doar hardware-ul a evoluat simţitor, de la procesoare single core la unităţi quad-core.