Nokia lansează șase noi telefoane mid-range și entry-level din seriile X, G și C

10.04.2021
Nokia lansează șase noi telefoane mid-range și entry-level din seriile X, G și C

În ciuda revenirii spectaculoase pe piață a brandului Nokia din urmă cu câțiva ani, în ultima perioadă, compania HMD Global nu pare să mai fie atât de activă pe piața de telefoane. Compania a scăzut ritmul lansărilor în perioada pandemiei, dar se pare că în această primăvară revine în forță, cu șase noi modele de dispozitive mobile, de la variante mid-range la unele entry-level.

HMD a prezentat trei noi „serii” de smartphone-uri. Dacă anterior aveam diverse modele pe care le actualiza în fiecare an, precum Nokia 8 (care primea upgrade-uri sub forma 8.1, 8.2, etc.), acum, compania vine cu serii delimitate după litere: Nokia X, Nokia G și Nokia C. Fiecare dintre acestea a primit câte două noi modele, aducând săptămâna aceasta șase noi dispozitive în portofoliul producătorului finlandez.

Nokia X10 și X20

Modelele Nokia X10 și X20 sunt cele mai performante lansate în această primăvară de HMD Global. Acestea beneficiază de design identic la exterior între ele, cu ecrane de 6,67” FHD+ cu o cameră frontală poziționată central într-un orificiu subtil. De asemenea, ambele modele folosesc un chipset Snapdragon 480 de la Qualcomm, un model din gama de medie, nici foarte performant, dar nici foarte slab, cât să nu ofere o experiență de utilizare decentă. Acest chipset integrează și un modem 5G.

Cele două modele se diferențiază însă prin configurația hardware și prin sistemul de camere. Nokia X10 vine în variante cu 4 GB RAM și 128 GB stocare, sau 6 GB RAM și 64 sau 128 GB stocare. De asemenea, acest model vine cu un sistem quad-camera 48+5+2+2 megapixeli (wide, ultrawide, macro, adâncime), care beneficiază de optică de la ZEISS, continuând astfel parteneriatul cu producătorul german.

nokia-x20-launch

Nokia X20, în schimb vine în configurații cu 6 sau 8 GB RAM și 128 GB stocare standard pe ambele variante. De altfel, sistemul de camere face upgrade pentru camera principală la un senzor de 64 megapixeli.

HMD Global spune că aceste modele vor primi trei ani de actualizări de sistem, acestea fiind livrate din fabrică cu Android 11. De asemenea, acumulatorii de 4.470 mAh ar trebui să ofere două zile de autonomie (încărcarea rapidă se face la 18W). Prețul de pornire pentru Nokia X10 este de 309 euro, în timp ce Nokia X20 pornește de la 359 euro. Telefoanele se lansează în iunie, respectiv mai.

Nokia G10 și G20

Pe o treaptă inferioară avem Nokia G10 și G20, modele echipate cu procesoare Mediatek G25 și G35. La fel ca în cazul seriei X, și acestea sunt aproape identice la exterior între ele. Ecranul are diagonală de 6,5”, dar rezoluție doar HD+, iar memoria RAM este limitată la doar 4 GB. De asemenea, ambele telefoane folosesc un acumulator de 5.050 mAh.

Nokia G10 vine cu procesorul mai slab G25 și 32 sau 64 GB RAM, cu o cameră de 13 megapixeli principală și două camere secundare de 2 megapixeli. Nokia G20 beneficiază însă de o cameră de 48 megapixeli și stocare dublă: 64 sau 128 GB intern. Aceste modele vor primi doi ani de actualizări de sistem și trei ani de actualizări de securitate.

Prețurile de pornire vor fi de 139 euro pentru Nokia G10 și 159 euro pentru Nokia G20.

Nokia C10 și C20

În cele din urmă, HMD lansează noile modele din seria C. Acestea se numesc Nokia C10 și Nokia C20 ș sunt cele mai modeste dintre variantele noi, dar și cele mai ieftine, cu prețuri de sub 100 de euro.

Ambele folosesc același design, dar beneficiază de configurații puțin diferite, chiar dacă au ecrane HD+ de 6,5”, baterii de 3.000 mAh și camere de 5 megapixeli identice. Acestea sunt modele cu Android Go, deci specificațiile sunt extrem de limitate.

Nokia C10 folosește un chipset Unisoc SC7331E pe 28nm, un model quad-core la 1,3 GHz. Telefonul va fi oferit în configurații cu 1 GB RAM și 16 GB stocare, 2 GB RAM și 16 GB stocare sau 2 GB RAM și 32 GB Stocare. Bateria acestui model, dar și a lui C20 va putea fi înlocuită, însă, sugerând că sunt telefoane dedicate piețelor emergente, mai degrabă.

Nokia C20 are tot un chipset Unisoc, dar un model superior, SC9863A octa-core la 1,6 GHz, cu configurații 1+16 și 2+32 GB. Prețul acestui model pornește de la 89 euro și va fi disponibil din aprilie, în timp ce C10 pornește de la 75 euro în luna iunie.

sursa: Android Central

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult