Nokia Lumia 930: telefonul Windows Phone (aproape) perfect

Nokia Lumia 930: telefonul Windows Phone (aproape) perfect
Camera foto

Lumia 1020 a fost primul telefon Nokia care a îmbinat tehnologia de oversampling PureView Pro, care a ajuns pe piaţă odată cu modelul 808 PureView, si tehnologia de stabilizare optică PureView+, care a debutat pe Lumia 920. Dacă Lumia 1020 a folosit însă un senzor de 1/1,5” cu rezoluţie de 41 MP, Lumia 1520 şi noul Lumia 930 folosesc o versiune redusă a acestui pachet de tehnologii şi încorporează un senzor de 1/2,5” cu rezoluţie de 20 MP. Deşi rezoluţia senzorului de pe Lumia 930 este de două ori mai mică, telefonul salvează imaginile procesate cu PureView Pro la aceeaşi rezoluţia ca mai marele Lumia 1020: 5 MP.

Rezoluţia sau dimensiunea senzorului nu sunt singurele compromisuri făcute pentru obţinerea unor dimensiuni şi costuri de producţie mai mici. Dacă Lumia 920 a folosit un obiectiv cu diafragmă F/2.0 iar Lumia 1020 a folosit un model uşor inferior cu F/2.2, Lumia 930 oferă un obiectiv destul de banal cu deschidere F/2.4 care penalizează captura nocturnă.

Captura foto oferă imagini cu culori foarte frumoase, contrast bun şi o dinamică ridicată. Nivelul de detalii este bun, Nokia reuşind să folosească un algoritm bun de Noise Reduction fără să afecteze vizibil nivelul acestora. Utilizatorii pot alege să captureze imagini doar la rezoluţia de 5 MP (cu oversampling PureView) sau pot salva şi imaginile originale (19 MP pentru 4:3 sau 16 MP pentru 16:9) în format JPG sau Adobe DNG RAW.

Spre deosebire de cazul terminalului Lumia 1020, ale cărui imagini de 38 MP erau mari şi mai greu de utilizat, utilizatorii pot folosi acum şi imaginile de 19 MP deoarece acestea au dimensiuni rezonabile de cel mult 7 MB. Managementul de pe telefon este însă la fel de limitat, utilizatorii putând accesa direct doar versiunea de 5 MP a capturii.

Notă: în cadrul articolului am folosit preponderent imaginile PureView de 5 MP, arhiva completă a imaginilor de 19 MP este ataşată în această arhivă: Camera Roll (ZIP, 111 MB)

Nokia are de multă vreme o predilecţie pentru imaginile cu temperatură scăzută, însă Lumia 930 are probleme cu balansul de alb, ratează ocazional deranjant de mult şi capturează imagini cu un white balance mult prea cald. Expunerea mai dă şi ea rateuri, aceste două deficienţe putând fi însă corectate foarte uşor în orice aplicaţie banală de editare foto sau putând fi evitate cu totul prin utilizarea controlului manual din Nokia Camera.

Lumia 930 are o distantă minimă de focalizare de 10 centimetri, nefiind astfel un produs bun pentru captura macro. La fel ca în cazul Lumia 1020, utilizatorul poate renunţa însă la oversampling-ul PureView şi poate beneficia de un zoom optic 2x fără pierderi de calitate.

Captura nocturnă nu mai este însă tot atât de impresionantă ca la modelele Lumia 920 sau Lumia 1020. Fiind penalizată de obiectivul cu diafragmă F/2.4, camera foto din Lumia 930 este nevoită să urce prea sus cu sensibilitatea sau timpul de expunere. În aceste condiţii, sistemul de stabilizare optică nu face întotdeauna faţă, iar calitatea imaginilor are de suferit. În plus, procesarea low-light are nişte deficienţe stranii, care se manifestă sub forma unor zone cu banding sau a unor artefacte vizibile şi deranjante de culoare.

Captura video are parametri buni, imaginile având culori frumoase, contrast ridicat şi un nivel bun de detalii. Fluxul video foloseşte o rată de eşantionare de 20 Mbps, acesta fiind şi foarte stabil din punct de vedere al numărului de cadre pe secundă. Ceea ce deranjează este modul în care funcţionează sistemul de focalizare continuă, aceasta fiind mult prea sensibil şi făcând reajustări mult prea dese, ceea ce poate fi deranjant în unele situaţii (după cum se observă din eşantionul ataşat). La fel ca în cazul capturii foto, utilizatorul are la dispoziţie un zoom 3X fără pierderi de calitate, însă şi acesta este influenţat negativ de focalizarea cam năbădăioasă.

Fluxul audio capturat împreună cu cel video este foarte bun. Microfoanele au o fidelitate ridicată şi oferă filtre opţionale pentru eliminarea frecvenţelor sub 100 sau 200 Hz, evitând astfel distorsiunile cauzate de suprasaturarea intrării audio. Pe lângă înregistrarea stereofonică în format AAC la 256 kbps, Lumia 930 oferă şi captură Dolby Digital Plus 5.1 prin utilizarea întregului ansamblu de captură cu patru microfoane. Făcând parte din actualizarea Cyan şi urmând să fie disponibilă şi pe alte terminale Lumia de vârf, înregistrarea în format Dolby Digital Plus permite piperarea filmările de amatori făcute cu telefonul mobil cu un sunet multicanal cu o spaţializare suficient de bună.

Descărcare eşantion video Full HD (zip, 153 MB)

Nokia Camera se depărtează de aplicaţiile obişnuite pe care le găsim pe alte telefoane mobile deoarece elimină filtrele sau alte opţiuni pentru amatori în favoarea unui mediu riguros de lucru. Disponibile atât pe o bară de instrumente cât şi pe un meniu circular care poate fi accesat prin deplasarea butonului software de declanşare, opţiunile (oferă acces la reglajele de sensibilitate (ISO 100 – 4000), ajustarea balansului de alb, controlul bliţului sau a lămpii de focus, compensarea expunerii şi, mai puţin obişnuit pentru un telefon mobil, la opţiunile de reglare a timpului de expunere între 4 secunde şi 1/16.000 secunde, braketing şi ajustarea manuală a focalizării.

Părţi pozitive

Platformă hardware puternică
Ecran AMOLED bun
Construcţie şi finisaje
Redare media
Cameră foto

Părţi negative

Autonomie
Comportament foto în lumina slabă
Mici buguri în captura foto şi video
Greutate cam mare

Urmărește Go4IT.ro pe Google News