One Hyper ar putea fi primul smartphone Motorola echipat cu cameră foto retractabilă

22.10.2019
One Hyper ar putea fi primul smartphone Motorola echipat cu cameră foto retractabilă

Apărut încă de acum două săptămâni în poze-spion, primul smartphone Motorola echipat cu o cameră foto retractabilă, capabilă să obţină poze la rezoluţia de 32MP, reapare cu numele de scenă One Hyper şi o listă extinsă de specificaţii.

Totodată şi primul smartphone Motorola fără ecran decupat sau perforat, One Hyper are ca principal element distinctiv camera foto cu design stilizat, obţinut aliniind ornamentul de pe spatele telefonului cu lentila camerei principale şi mecanismul retractabil.

Încadrat la gama mid-range, Motorola One Hyper lasă în jurul ecranului o ramă ceva mai groasă decât întâlnim la alte modele cu design bezel-less. De altfel, nici mecanismul pentru camera pop-up nu este perfect armonizat cu restul carcasei, lăsând o proeminenţă vizibilă pe spatele şi rama telefonului.

Ecranul de 6.39” este de tip IPS şi oferă rezoluţie Full HD+. Soluţie mai degrabă low-cost, ecranul nu integrează senzorul de amprente, Motorola optând pentru un senzor de tip convenţional plasat pe spatele telefonului.

La interior găsim o configuraţie motorizată de chip-ul Snapdragon 675, ajutat cu 4GB memorie RAM. Acumulatorul de 3600 mAh nu impresionează prin capacitatea oferită, dar compensează prin prezenţa tehnologiei Quick Charge. Lista dotărilor este completată cu 128GB stocare internă şi slot microSD, modul radio FM şi ieşire pentru căşti de tip jack 3.5mm

Camera foto principală oferă rezoluţie 64MP şi un senzor de 8MP pentru aplicarea efectelor de profunzime. Lipsită de modurile tele-photo (zoom optic) şi ultra-wide, camera foto oferă totuşi mod portret şi captură pe timp de noapte, respectiv suport pentru filmare 4K/30fps şi filmare slow-motion în modurile 1080p/120fps şi 720p/240fps. Instalată în mecanismul retractabil, camera frontală poate obţine instantanee la rezoluţie 32MP.

Motorola One Hyper este aşteptat să fie livrat direct cu versiunea Android 10, însă nu este clar dacă aceasta va fi o ediţie Android One, sau versiune standard de firmware Motorola. Din păcate, data de lansare nu a fost dezvăluită.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult