„OnePlus nu mai este ce a fost” este o replică pe care o tot auzim în ultima perioadă. Cândva un producător de nișă de smartphone-uri, care oferea performanță înaltă și software „curat”, OnePlus a devenit între timp un producător premium de dispozitive și brand înfrățit cu Oppo. Modelul 10 Pro, prezentat la începutul anului la CES a ajuns în sfârșit și în Europa și chiar dacă nu mai poate să își revendice titlul de „primul telefon cu Snapdragon 8 Gen 1”, reușește să impresioneze din câteva puncte de vedere. Ce nu va reuși să impresioneze este însă publicul cu bugete limitate, întrucât pentru toate capabilitățile sale de tot, va trebui să scoți din buzunar o sumă serioasă.
Cu OnePlus 10 Pro, consider că acest brand a făcut și ultimul pas în zona premium. OnePlus 9 Pro era în direcția potrivită, însă mai avea nevoie să sară peste un mic hop, iar noul flagship pe 2022 reușește să bifeze toate cerințele necesare. Avem un telefon cu ecran mare, de rezoluție înaltă, rapid, cu cel mai puternic procesor disponibil și o cameră de top, care oferă perspective multiple și funcții avansate. Strict pe hârtie, când îl compar cu un flagship Samsung, Apple sau Xiaomi, OnePlus 10 Pro pare să fie tot „pe-acolo”.
Dar lucrul care îl recomandă cel mai mult pentru un telefon din zona Premium este în primul rând construcția. OnePlus 10 Pro este telefonul care mi se pare că este cel mai plăcut la atingere din ultimii ani, brandul chinez alegând să meargă într-o direcție „soft touch” pentru toate suprafețele telefonului.
Spatele din sticlă texturată nu este abraziv ci, pare mai degrabă moale la atingere și nu atrage deloc amprentele. Marginile curbate din aluminiu sunt mate și puțin ieșite în relief pentru a permite o prindere mai bună, iar display-ul este acoperit cu folie de plastic, dar una de calitate, care imită foarte bine sticla, simiar cu ce am văzut pe telefoanele pliabile anterior. Cert este că nu vei găsi prea multe linii drepte pe acest telefon. Totul este rotunjit, în afară de partea de sus, care e aplatizată, fără un motiv evident. Am mai văzut acest design pe multe telefoane din trecut, inclusiv pe modele de la Oppo.
Pentru că este foarte rotunjit și foarte mare, OnePlus 10 Pro este foarte alunecos. Există o husă în cutia telefonului, realizată dintr-un plastic aderent, dar este o husă de calitate medie, nu una care să ofere o protecție reală. Am observat că nu stă foarte bine pe telefon, pe la margini fiind destul loc să intre praf sub aceasta. Sugerez să o folosiți pentru început, dar să căutați una mai bună. Chiar și OnePlus oferă câteva modele cu diverse texturi și culori și calitate superioară, dar acelea se vând separat.
Probabil cel mai evident lucru la spatele lui OnePlus 10 Pro, în afară de textura neagră ușor strălucitoare, este modulul de cameră. Acesta este încadrat într-un stil similar cu cel de la Samsung de pe generațiile S21 și S22, dar ocupă mai mult spațiu pe spate, trecând chiar și de jumătatea dispozitivului. Aici avem însă doar trei camere, obiectivele pe care le cunoaștem: wide, ultra-wide și telephoto, alături de un blitz dual-tone. Desigur, aici vedem și branding-ul Hasselblad, OnePlus 10 Pro fiind cea de-a doua generație care beneficiază de acest parteneriat.
M-am bucurat să văd că OnePlus a păstrat elementul său diferențiator pe piața de dispozitive cu Android, și anume slider-ul lateral pentru profilurile sonore. Acesta are în continuare trei poziții, pentru sunet pornit, vibrații și sunete complet oprite. Se mișcă puțin cam greu, dar cred că este gândit așa, ca să nu se mute singur în buzunar pe o altă poziție. Are și mici striații pentru aderență mai bună în utilizare.
La fel ca în cazul modelelor „Pro” din ultimii ani, și modelul OnePlus 10 Pro vine cu un display cu diagonală de 6,7” și rezoluție QHD+, ba chiar adoptă și noua tehnologie OLED cu LTPO 2.0, care permite ajustarea rapidă a refresh rate-ului între 1 și 120 Hz. Ecranul este foarte luminos, cu un maximum de 1.300 nits, însă rezoluția sa implicită nu este cea înaltă. La fel ca Samsung, OnePlus a decis să limiteze rezoluția la Full HD „din fabrică”, sperând probabil că nu va observa nimeni, pentru a limita consumul de baterie. Și, din nou, la fel ca Samsung, culorile implicite sunt extrem de saturate, lucru evident imediat ce pornești un video pe YouTube. Imaginile arată ciudat și sugerez schimbarea pe setarea Natural imediat. Vei pierde din vibranța culorilor, dar măcar persoanele nu vor avea piele portocalie în clipuri video.
Spre diferență de ați producători care promit scăderea până la 1 Hz, dar nu o fac, se pare că OnePlus o face. Sigur, e greu de demonstrat, și o face doar în modul Always On Display, dar acesta este primul telefon care face un soi de „flicker” în acest mod atunci când ecranul este expus la lumini de alte frecvențe. În ecrane statice, după o animație fluidă, acesta scade în general pe la 10 Hz.
Când vine vorba de performanță, aveam așteptări înalte de la acest model. Este un model OnePlus, care obișnuiau să fie cele mai puternice din piață în urmă cu doar câțiva ani, iar compania vorbește despre un sistem de răcire cu cameră de vapori. Cu toate acestea, chipset-ul Snapdragon 8 Gen 1 pare să fie prea mult pentru carcasa sa subțire.
Telefonul reușește să scoată scoruri impresionante în testele de GPU, precum 3DMark, unde atinge performanțe peste medie, cu 10.000 de puncte în testul Wild Life Unlimited și 2.400 în testul Extreme, dar atinge performanță sub așteptări în testele de CPU. Cu un scor de sub 1.000 de puncte în single-core și doar 3.361 puncte în multi-core, OnePlus 10 Pro este în urma unor telefoane vechi de 2-3 ani, precum iPhone 11 Pro, iar scorul de 762.000 de puncte în AnTuTu îl pune undeva în zona telefoanelor cu Snapdragon 888.
Cu toate acestea, în utilizare obișnuită, telefonul nu a schițat nici urmă de problemă. Totul se mișcă fluid, ajutat atât de procesor, cât și de ecranul rapid, dar și de cei 12 GB memorie RAM de pe unitatea de test. Am observat și că poți mări memoria RAM cu un cache local între 3 și 7 GB peste cea standard, ajungând astfel la un maximum teoretic de 19 GB RAM. Cei mai mulți utilizatori nu vor umple nici 12 însă, așa că această funcție poate fi dezactivată fără remușcări.
Un capitol la care OnePlus nu a impresionat în ultimii ani este însă autonomia, iar 10 Pro reușește să mai spele din păcatele brandului cu o baterie mare, de 5.000 mAh și cu încărcare extrem de rapidă. Chiar dacă atunci când folosești telefonul pe rezoluție QHD la 120 Hz nu vei depăși cu mult o zi de utilizare, deci vreo 5-6 ore cu ecranul pornit, vei putea încărca telefonul cam în jumătate de oră, folosind încărcătorul de 80W din pachet. Există și încărcare wireless la 50W, dar numai pe încărcătoarele oficiale Oppo SuperVOOC. Pe cele obișnuite, încărcarea este la fel de lentă precum ne-am obișnuit.
Software-ul OnePlus, OxygenOS, a suferit transformări în ultimii ani, cam simultan cu ridicarea pretenții lor companiei la ideea de telefoane premium. Astfel, interfața s-a apropiat mai mult de cea de la Samsung în ultimii ani, iar asta poate fi un lucru bun, dar și unul rău, în special pentru fanii mai vechi. Asta pentru că în loc să fie o experiență similară cu Androidul lui Google, Oxygen OS 12 este acum un skin personalizat din toate punctele de vedere.
Din păcate, anumite elemente sunt destul de inconsistente. De exemplu, ai și zona de control rapid și notificări, pe care o au toate telefoanele, dar și o zonă secundară, unde apare meniul Never Settle unde pot fi găsite rapid vremea, scurtături către aplicații, sau chiar reclame, precum cea la Spotify. Aici poți adăuga și alte widget-uri, dar nu cred că este ceva ce mulți utilizatori folosesc.
Măcar OnePlus te lasă să configurezi din prima navigația cu gesturi, față de alți producători care în 2022 încă oferă cele trei butoane de navigație. Apreciez și faptul că OxygenOS nu vine cu prea multe aplicații dublate față de cele de la Google și nici nu am găsit bloatware pe telefon. În afară de meniul Never Settle, software-ul este similar cu tot ceea ce vedem pe telefoanele cu Android din ultima vreme, cu ecran Discover în stânga meniului principal, un sertar de aplicații și animații fluide. Ce nu pot confirma însă este dacă telefonul are sau nu un sistem de optimizare care limitează performanța în aplicații și jocuri pentru a reduce consumul de energie, așa cum făcea OnePlus 9 Pro anul trecut sau cum a fost descoperit recent cu telefoanele Samsung.
OnePlus a promis însă că versiunea OxygenOS 13 va fi ceva mai „light” decât cea din prezent, concentrându-se pe optimizări de performanță, în primul rând. OnePlus 10 Pro va primi trei actualizări de sistem, deci, până la Android 15, telefonul va fi tot timpul la zi cu software-ul și chiar un an peste pentru cele de securitate.
Un capitol la care OnePlus obișnuia să fie unul dintre cei mai buni era la senzorii de amprentă. Nu este clar ce s-a întâmplat în ultimii ani, dacă a schimbat furnizorii, sau dacă software-ul Oppo este de vină, însă am sesizat că recunoașterea amprentei nu mai este la fel de rapidă și nici la fel de precisă. Chiar și după un update de software care a venit în timpul testării, care promitea îmbunătățiri, nu pot să deblochez consistent telefonul cu amprenta. Din fericire, recunoașterea facială funcționează bine și deblochează telefonul instant. Nu este o soluție perfectă, întrucât este mai puțin sigură, dar de cele mai multe ori telefonul este deblocat înainte să apuc să pun degetul pe amprentă.
La capitolul difuzoare, OnePlus 10 Pro stă însă ceva mai bine. Avem două difuzoare stereo care redau un nivel de volum acceptabil, însă nici pe departe cel mai puternic pe care l-am auzit pe flagship-uri în zona aceasta de preț. De asemenea, calitatea sunetului redat este bună, însă nu se compară cu ceea ce am auzit pe ultimele modele iPhone sau Samsung, chiar și în cazul modelelor mai ieftine decât OnePlus 10 Pro. În special difuzorul amplificat pentru apeluri pare să redea un sunet cam plat, fără frecvențe joase, iar difuzorul de jos trebuie să preia întregul efort. La final sunetul este bun, mai bun decât ce găsim pe majoritatea telefoanelor, însă departe de cel al altor flagship-uri.
OnePlus și compania Oppo, în general par să investească mult efort în zona de camere foto pe smartphone-urile lor de top. Parteneriatul cu Hasselblad sugerează că fotografiile de calitate sunt o prioritate pentru modelul 10 Pro, iar, din fericire, acesta nu dezamăgește. În timp ce nu dispune de un sistem la fel de versatil precum Galaxy S22 Ultra, de exemplu, care vine cu două camere cu zoom și poate face și macro pe ultrawide, pot spune că OnePlus 10 Pro oferă un sistem foto echilibrat.
Camera principală de 48 megapixeli este aceeași pe care am văzut-o și pe modelul OnePlus 9 Pro, dar primește îmbunătățiri la nivelul procesării. Aceasta este fără îndoială cea mai bună cameră de pe acest telefon, oferind cel mai bun dynamic range și captând cele mai multe detalii. Atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, primești fotografii comparabile cu cele ale altor flagship-uri de pe piață. Am realizat fotografiile pe modul cu procesare AI, care poate schimba culorile în funcție de situația întâlnită. Am observat astfel că OnePlus preferă să facă fotografii luminoase, cu culori vibrante. Dacă în cazul display-ului acest lucru m-a cam deranjat, în cazul fotografiilor pentru rețele de socializare oricum le-aș fi adăugat mai mult brightness și ceva saturație, deci cadrele de pe 10 Pro sunt aproape perfecte pentru publicare direct din cameră. Modul portret este plăcut și poate fi realizat atât pe camera principală, cât și pe cea cu zoom.
Apoi avem camera ultra-wide de 50 megapixeli, care este probabil cea mai specială de pe acest telefon. Din păcate, pentru că OnePlus 10 Pro este un telefon din familia Oppo, această cameră se regăsește și pe alte două modele din piață: pe Oppo Find X5 Pro și pe Realme GT 2 Pro. Acesta ar fi putut fi singurul telefon cu o cameră ultrawide fisheye la 150 de grade, dar „n-a fost să fie”. În schimb, este doar unul dintre trei modele care pot realiza cadre extrem de wide încadrate într-un cerc. Acest mod de fotografiere este foarte distractiv și oferă o opțiune nouă pe telefoane mobile, dar din păcate nu poate fi folosit în filmări. Există și un mod la 150 de grade cu distorsiune mai mică, cât și modul ultra-wide obișnuit care are o deschidere modestă, dar nu distorsionează deloc. Dacă pe timp de zi camera ultra-wide este decentă, captând un unghi larg și detalii bune în lumină naturală, pe timp de noapte aceasta nu excelează, dar este decentă față de altele, întrucât poate realiza cadre utilizabile
În cele din urmă, avem camera cu zoom, care oferă o apropiere nici foarte mică, dar nici foarte mare. Zoom-ul de 3,3 ori față de camera wide este însă bun în majoritatea situațiilor, însă, la fel ca pe alte telefoane, pe timp de noapte acesta nu este activ, software-ul preferând să folosească camera principală cu crop. Ce am observat însă este faptul că și pe timp de zi, cele trei camere de pe OnePlus 10 Pro oferă tente de culoare diferite, ceva ce alte companii au rezolvat deja de câțiva ani. Nu este o problemă majoră, însă rezultatele sunt inconsistente în anumite situații.
OnePlus pune multe funcții extra într-un meniu separat, inclusiv un mod de fotografiere „pro”, complet manual, fotografie RAW și multe alte capabilități care dau bine pe hârtie. Nu am avut foarte mult timp la dispoziție pentru a testa și filmarea, însă modelele anterioare OnePlus au fost decente la acest capitol, iar procesarea mai avansată și stabilizarea pe camerele wide și zoom par să ofere rezultate cel puțin la fel de bune.
Totuși, este frustrant faptul că nu toate camerele pot filma la toate rezoluțiile și framerate-urile disponibile. Toate sunt capabile să filmeze în 4K la 60 cadre pe secundă, dar numai cea principală poate filma și la 120 cadre pe secundă sau în 8K la 24 cadre. Deși există filmare 4K la 120, nu există Full HD decât până la maxim 60 fără a activa separat modul slow motion. OnePlus mai are puțin de lucrat la felul cum împarte și afișează rezoluțiile și framerate-urile pentru filmare și la interfața camerei în mod special, multe moduri sunt ascunse, iar pentru anumite setări trebuie să sapi destul de mult în meniuri.
Per total, OnePlus 10 Pro este într-adevăr un telefon premium, la nivelul altor dispozitive din piață. Niciunul dintre concurenți nu este perfect și multe au mici probleme similare sau la alte categorii. Prețul care pornește de la 900 euro, sau 4.500 lei, este cam mare pentru un OnePlus, iar modelul pe care l-am testat, cu 12 GB RAM și 256 GB stocare costă 5.000 lei, sau 1.000 euro. Deja în această zonă de preț, lipsuri precum un rating IP68 pentru rezistență la apă sunt greu de scuzat, iar nivelul de performanță din teste este sub așteptări pentru un high-end cu cel mai puternic procesor de pe piață.
Totodată, nu pot să nu adresez problema rezistenței. În timp ce reprezentanții OnePlus m-au asigurat că telefonul a fost testat și a trecut cu brio de toate testele interne, care simulează utilizarea în condiții normale, nu pot nici să ignor testul de îndoire de pe canalul JerryRigEverything, unde telefonul a fost rupt de la jumătate cu mâna goală. Majoritatea celorlalte telefoane concurente din zona sa de preț care au fost testate nu au avut aceeași soartă. Tot ce pot să spun pe baza utilizării din ultima săptămână este că nu se simte fragil în mână, însă cunoscând riscurile, nu l-aș ține în buzunarul de la spate și nu m-aș așeza pe el. Poate că dacă aș avea o husă rigidă de protecție aș fi mai relaxat să fac asta.
Dar problema adevărată din piață pe care o văd eu este că Oppo are prea multe telefoane similare în această zonă high-end, foarte similare între ele. Există acum pe piață OnePlus 10 Pro și Oppo Find X5 Pro, oficial sub umbrela Oppo, dar și Realme GT 2 Pro, care încă infirmă legăturile, dar care vine echipat cu specificații și software similare. Iar toate aceste trei modele au prețuri destul de diferite, chiar dacă, cel mai probabil, toate au fost dezvoltate în aceleași laboratoare. Greu de spus care este „mai bun”, sau care oferă „valoare mai bună” fără să le am pe toate trei în mână.
Desigur, nu putem ignora nici concurența din partea altor brand-uri, care în zona de 900-1.000 euro au telefoane foarte performante și probabil câteva avantaje în plus în zona de ecosistem, cu multiple accesorii sau alte dispozitive care pot comunica între ele. La acest capitol, OnePlus a cam rămas în urmă. Dar zvonurile spun că sunt pregătite noi dispozitive sub acest brand, precum tablete și noi ceasuri.