OnePlus începe săptămâna cu o veste proastă pentru utilizatorii mai vechi ai smartphone-urilor sale. Cei care încă mai folosesc un OnePlus 2 şi aşteptau cu interes update-ul la Oxygen OS bazat pe Android Nougat vor fi dezamăgiţi să afle că nu va exista un asemenea pachet. Telefonul împlineşte doi ani de la lansare anul acesta, iar odată cu atingerea acestei aniversări, suportul software încetează, lucru menţionat de către OnePlus în repetate rânduri.
Cu toate acestea, utilizatorii de OnePlus 2 sunt totuşi supăraţi, întrucât compania a promis anul trecut actualizare la noua versiune de Android. Declaraţiile oficiale prin intermediul liniilor de suport ethnic susţin însă că OnePlus nu a promis în mod public compatibilitate cu noua versiune a sistemului de operare şi că odată cu împlinirea a doi ani de la lansare, compania nu mai este obligată de angajamentele anterioare să ofere actualizări software.
Această veste vine chiar în pragul lansării noului OnePlus 5, lucru care ar putea afecta vânzările noului dispozitiv, în cazul în care fanii mai vechi vor refuza să mai facă upgrade la un nou dispozitiv care ar putea fi tratat la fel de către companie spre finalul celor doi ani de suport software. OnePlus dă vina şi pe faptul că OnePlus 2 a fost unul dintre dispozitivele afectate de separarea de Cyanogen, sistemul de operare care venea iniţial pre-instalat pe dispozitivele sale.
OnePlus 5 este aşteptat pentru lansare pe 20 iunie, în cadrul unui eveniment care va fi transmis live pe internet. Anumite oraşe din lume vor avea parte în aceeaşi zi şi de evenimente locale, dedicate fanilor, care vor avea ocazia să vadă telefonul încă din prima zi.