OnePlus 3, acuzat că „economiseşte” folosirea memoriei RAM de 6 GB pentru a conserva autonomia bateriei

20.06.2016
OnePlus 3, acuzat că „economiseşte” folosirea memoriei RAM de 6 GB pentru a conserva autonomia bateriei

Deşi este echipat cu nu mai puţin de 6 GB memorie RAM şi acelaşi chipset Snapdragon 820 folosit şi cu seria de telefoane Galaxy S7, noul vârf de gamă OnePlus 3 pare să ofere un nivel de performanţă sub aşteptări, responsabile fiind o serie de „optimizări” aduse pentru economisirea bateriei.

Noul „flagship killer” pare să aibă o problemă, memoria RAM de 6GB consumând prea mult din rezerva acumulatorului instalat. Încercând să amelioreze acest neajuns, inginerii companiei ar fi recurs la artificii software, limitând în mod artificial folosirea optimă a memoriei RAM. Teoria pare să fie confirmată chiar de către co-fondatorul OnePlus, Carl Pei, acesta precizând într-o postare pe Twitter că One Plus 3 foloseşte o „strategie diferită” pentru gestionarea memoriei RAM, favorizând folosirea mai eficientă a bateriei.

Altfel spus, One Plus 3 nu permite păstrarea unui număr mare de aplicaţii recente, profitând la maximum de cei 6 GB memorie RAM. Drept rezultat, utilizatorii resimt timpi de aşteptare mai mari la comutarea între aplicaţii şi o experienţă în utilizare mai puţin cursivă.

Aparent, singura soluţie pentru ocolirea acestei limitări va fi instalarea unui ROM Android neoficial, pe măsură ce acestea vor deveni disponibile.

OnePlus ieftineşte toate smartphone-urile din ofertă

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult