OnePlus a confirmat două lucruri despre urmtorul lor smartphone de top prin intermediul unui articol publicat de CEO-ul companiei, Pete Lau, pe forumul oficial. Avem acum un nume oficial pentru OnePlus 5 (care culmea, este chiar OnePlus 5) şi câteva detalii despre hardware-ul care va fi integrat în acesta. Desigur, leak-urile din trecut au oferit informaţii similare, deci nu avem parte de prea multe surprize nici la acest capitol.
Pete Lau a dezvăluit că OnePlus 5 (numit în cadrul acestui articol pentru prima dată OnePlus 5 în public) va fi bazat pe chipset-ul Snapdragon 835 de la Qualcomm. Acesta devine astfel al treilea dispozitiv care ajunge pe piaţă cu noul cip high-end de la Qualcomm, după Samsung Galaxy S8 (în SUA) şi noul HTC U11. Deşi nu a fost adresată direct decizia de a sări peste cifra 4, evitată prima dată cu modelul 3T şi acum cu OnePlus 5, se pare că superstiţiile chineze spun că aceasta poate aduce ghinion, un motiv destul de ciudat în industria IT & C a anului 2017.
Pe lângă cel mai puternic chipset de la Qualcomm, Lau a mai confirmat faptul că dispozitivul va beneficia de un senzor de amprentă pe partea din faţă şi că a fost investit un buget ridicat pentru micşorarea timpului de răspuns al ecranului tactil.
Momentan acestea sunt toate detaliile venite pe căi oficiale despre OnePlus 5, însă cu siguranţă dispozitivul va fi livrat cu 6 GB memorie RAM (asemeni modelelor precedente) şi va beneficia de un display AMOLED. Anunţul oficial este aşteptat în cursul verii.